Terapie intensivă dotată modern, dar fără medici!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Criză de anestezişti

Terapie intensivă dotată modern, dar fără medici!

Eveniment 28 Iulie 2010 / 00:00 624 accesări

Deficitul de medici din ţara noastră creează deja mari probleme, nu doar în mediul rural, unde medicii sunt aproape pe cale de dispariţie, ci şi în mediul urban, în marile spitale ale oraşelor. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina, atrage atenţia că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa se confruntă cu un deficit de medici în specializarea anestezie terapie intensivă. „A fost amenajată o secţie modernă, dotată şi utilată corespunzător, însă nu are cine să lucreze aici. Anul trecut, ei şi-au aranjat secţia, însă nu funcţionează”, spune reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu. El susţine, de asemenea, că în ciuda tuturor eforturilor care au fost făcute pentru atragerea de medici, nimeni nu şi-a arătat intenţia să profeseze în cadrul spitalului. „O secţie de terapie intensivă în cadrul unui spital de boli infecţioase este extrem de importantă. Mai ales că am avut o serie de probleme, cum a fost, de exemplu, pandemia de gripă A/H1N1 sau cazurile de gripă aviară. Pot fi cazuri extrem de grave care necesită o intervenţie imediată, doar într-o secţie de terapie intensivă. Este adevărat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa este aproape, însă aşa nu se mai poate discuta despre respectarea circuitelor”, explică directorul. Mai mult decât atât, pe parcursul transportului pacientului la SCJU, acolo unde există o secţie de terapie intensivă, singura din municipiu, există numeroase riscuri, care ar putea fi evitate. Se speră ca, la preluarea SCBI de către Consiliul Local Constanţa, să se caute soluţii de atragere a personalului medical de specialitate pe secţia terapie intensivă a unităţii. „Poate să le asigure cazare sau să le acorde unele facilităţi pentru a putea să profeseze în spital”, spune dr. Dina. Medicii anestezişti sunt la mare căutare de către firmele de recrutare din diferite ţări, salariile oferite fiind chiar şi de zece ori mai mari comparativ cu cele din România. Durata de pregătire a unui medic de terapie intensivă este de cinci ani. Precizăm că la modernizarea SCBI au contribuit Primăria Constanţa şi Consiliul Local Municipal, alocând sume însemnate pentru transformarea unităţii sanitare, dintr-o ruină, într-un spital.



12