Terase în beznă în staţiunea Mamaia, după o avarie prelungită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pierderi majore după peste 14 ore de întrerupere

Terase în beznă în staţiunea Mamaia, după o avarie prelungită

Social 28 Iunie 2016 / 21:42 1587 accesări

Peste 25 de comercianţi, proprietari de terase şi magazine din zona Cazino din Mamaia sunt de peste 14 ore fără energie electrică, şi sunt nemulţumiţi deoarece această situaţie le-a produs pagube. Anunţată ca o întrerupere programată de 6 ore, între 9.00 şi 15.00, proprietarii teraselor au sunat la ziarul “Telegraf” pentru a-şi spune nemulţumirea. “Nu avem curent electric de la 6 dimineaţa, terasele toate au fost goale pentru că nu putem funcţiona fără case de marcat. Ce e mai rău este faptul că acum suntem nevoiţi să aruncăm deja ce aveam prin frigidere: îngheţată, peşte, produse alimentare congelate, fiecare ce activitate are”, a declarat pentru “Telegraf”, Cezar Manea, unul dintre comercianţii din zona Cazino. Acesta a spus că lucrătorii Enel s-au confruntat cu probleme în intervenţia lor, şi că transformatorul care trebuia înlocuit a explodat. “După ce primul transformator a explodat, au adus un generator, însă de capacitate mult prea mică care s-a ars şi el în momentul în care a fost conectat. Acum lucrează la lumina unei lantern, ca în Evul Mediu, pentru că e întuneric deja afară”, a declarat şi Răzvan Mayer, un alt proprietar de terasă din zonă. Comercianţii sunt extrem de revoltaţi şi estimează pierderi foarte mari. “O singură terasă a pierdut 10.000 de lei astăzi, pentru că toată marfa de prin frigidere trebuie aruncată. La temperaturile acestea nu rezistă”, a subliniat Mayer. La serviciul Enel întreruperi, reprezentanţii companiei au anunţat că avaria va fi rezolvată în jurul orei 23.00. “Vă informăm că în urma lucrărilor de reparaţie din municipiul Constanţa, zona Casino - Belagio, curentul electric va fi oprit până în jurul orei 23.00. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente”, precizează reprezentanţii Enel.



12