Teren de fotbal pe bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Saraiu

Teren de fotbal pe bani europeni

Administrație 12 Mai 2014 / 00:00 1328 accesări

Visul oricărui tânăr cu veleităţi sportive din zonele rurale este de a juca fotbal pe un teren special amenajat în apropierea domiciliului. Sportivii din comuna dobrogeană Saraiu sunt pe cale să primească un teren de sport nou-nouţ. Primăria comunei a depus, la sfârşitul lunii aprilie, proiectul său, în valoare de 100.000 de euro, la Grupul de Acţiune Locală (GAL) Dobrogea, pentru a obţine finanţare europeană. Veştile bune abia acum încep: „Proiectul a trecut deja de faza de evaluare. După ce vom obţine aprobările necesare de la autorităţile din Bucureşti, vom putea demara lucrările”, a declarat primarul din Saraiu, Dorinela Irimia. Terenul de fotbal va fi amplasat la intrarea în comună, se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10.800 de metri pătraţi şi va beneficia de dotări demne de secolul XXI, precum: gazon sintetic, tribună, nocturnă, vestiare şi grupuri sanitare. Pe acest teren vor avea acces toţi tinerii din comună care vor dori să joace fotbal. „De asemenea, pe stadion vor fi organizate şi competiţii între localităţi. Astfel, echipa de fotbal nou-înfiinţată, Phoenix Saraiu, va avea ocazia să-şi primească echipele adversare pe propriul teren”, a conchis edilul. Dorinela Irimia a afirmat că există posibilitatea ca, la jumătatea lunii octombrie, stadionul să fie deja finalizat.

Taguri articol


12