În ciuda tuturor problemelor pe care le întâmpină, fiind la un pas de demisie din cauza conturilor blocate, primarul Comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, a spus că, până la sfârşitul anului, în localitatea Albeşti va fi amenajată o bază sportivă, cu fonduri guvernamentale, în valoare de 800.000 de lei, care va avea gazon sintetic, vestiare şi tribune. În plus, alături de terenul de sport, Primăria mai intenţionează să construiască şi o sală de sport, unde elevii din comună îşi vor putea desfăşura activitatea. De asemenea, primarul a afirmat că a depus la Ministerul Mediului un proiect care cuprinde amenajarea unui parc de 10.000 de metri pătraţi în localitatea Albeşti. „Proiectul este în acest moment la evaluare, iar dacă va fi aprobat, vom primi de la Guvern un milion de lei. Localitatea Albeşti are nevoie de un astfel de parc şi de aceea cred că cei de la Guvern vor aproba o astfel de investiţie”, a spus Gheorghe Moldovan. (T.I.)