Conducerea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) din perioada 2009-2012 şi-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile şi poate fi acuzată de abuz în serviciu, iar reprezentanţii agenţiei de neglijenţă în serviciu, se arată într-un raport al Corpului de Control al premierului, citat de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. El a declarat vineri, într-o conferinţă, că foarte mulţi debitori ai agenţiei nu au fost urmăriţi de ADS pentru recuperarea creanţelor. ADS deţine suprafeţe libere de contract în suprafaţă de 40.000 de hectare şi înregistrează în prezent creanţe de 541 de milioane de lei. \"Faptele reprezentanţilor ADS în perioada 2009-2012 pot întruni elemente constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Fapta preşedintelui, a directorului direcţiei Executări Contracte şi a directorilor direcţiilor juridice, care nu au luat măsuri pentru recuperarea unor creanţe, pot întruni elementele constitutive de abuz în serviciu\", sunt concluziile Corpulului Control, a spus Constantin. Ca urmare a acestor concluzii, Corpul de Control a transmis copii ale raportului către Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi DNA. Constantin a afirmat că foarte mulţi debitori ai ADS nu au fost urmăriţi de către agenţie pentru a putea recupera datoriile. \"Aceştia au intrat în insolvenţă între timp, iar sumele datorate către bugetul de stat nu mai pot fi recuperate. La o primă estimare aceste sume se ridică la 77 de milioane de lei. Doar în perioada 2004-2012 aceste sume au fost de 44 milioane de lei\", a adăugat ministrul. El a mai spus că, în cazul unei societăţi al cărei acţionar este Omar Hayssam, debitele au fost trecute \"în mod eronat sau voit eronat\" de către reprezentanţii ADS în contul debitorilor scoşi din activ. \"Adică printre acele creanţe pe care ADS le are la societăţi comerciale radiate în urma unor hotărâri judecătoreşti, după finalizarea procedurilor de faliment. Cu alte cuvinte, această sumă de 3 milioane de euro era trecută într-un cont în care statul nu mai urmărea recuperarea acesteia\", a arătat ministrul. El a spus că în anul 2012 agenţia deţine încă suprafeţe libere de contract care totalizează aproape 40.000 de hectare. \"Acestea nu sunt date în exploatare, iar pentru ele statul pierde anual aproximativ 10 milioane de lei, pentru că nu s-au organizat licitaţii pentru ca acte terenuri să meargă către cei care vor să le exploateze\", a adăugat el.