Termen în procesul în care Dan Diaconescu este acuzat de şantaj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi

Termen în procesul în care Dan Diaconescu este acuzat de şantaj

Politică 24 Septembrie 2012 / 00:00 404 accesări

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti reia, astăzi, dezbaterile în procesul în care patronul OTV Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş sunt judecaţi pentru şantajarea unor persoane de la care ar fi cerut importante sume de bani pentru a nu difuza reportaje TV compromiţătoare cu ele. La termenul anterior al procesului de şantaj, care a avut loc în 3 iulie, instanţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti i-a revocat lui Dan Diaconescu măsura interdicţiei de a părăsi ţara, dată în 2 octombrie 2010. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a contestat decizia Judecătoriei Sectorului 1 la Tribunalul Capitalei, care, în 16 iulie, a respins ca nefondat recursul acuzării, această hotărâre rămânând definitivă. În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea. Procurorii DNA îl acuză pe Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV de două infracţiuni de şantaj. (I.H.)

Taguri articol


12