Termen-limită pentru beneficiarii de pensii de urmaş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Termen-limită pentru beneficiarii de pensii de urmaş

Social 17 Septembrie 2013 / 00:00 672 accesări

Casa Judeţeană de Pensii Constanţa anunţă beneficiarii de pensii de urmaş, în vârstă de peste 16 ani, că sunt obligaţi ca la începutul noului an de studii (şcolar şi universitar) să depună o adeverinţă de şcolarizare, conform prevederilor Legii 263/2010. Adeverinţa, însoţită de talon de pensie, se depune începând cu 16 septembrie, pentru cei care urmează o unitate de învăţământ preuniversitară, şi 1 octombrie, pentru cei înscrişi în sistemul universitar. În cazul în care beneficiarii de pensii de urmaş nu depun adeverinţele de elev sau student la începutul anului şcolar sau universitar, drepturile de pensie vor fi sistate până la prezentarea acestora. „La fel ca şi anul trecut, studenţii nu mai sunt obligaţi să depună declaraţie pe proprie răspundere că nu realizează venituri mai mari de o pătrime din salariul mediu pe economie, întrucât, în conformitate cu prevederile actului normativ menţionat anterior, tinerii beneficiari de pensie de urmaş pot cumula pensia cu venituri salariale indiferent de cuantumul acestora din urmă”, spun reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Constanţa.



12