Senatorii au decis, marţi, să prelungească cu două săptămâni termenul de dezbatere pentru 49 de iniţiative legislative care riscau să fie adoptate tacit ieri. Propunerea de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere a iniţiativelor legislative cu termen de adoptare tacită la data de 23 aprilie 2014, propusă de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost aprobată cu 72 de voturi „pentru“, 24 de voturi „împotrivă“ şi două abţineri. Senatorii au luat această decizie pentru ca aceste proiecte să nu treacă la Camera Deputaţilor, în cazul în care Senatul nu ar reuşi să le dezbată şi să le voteze în zilele de marţi şi miercuri, înainte de perioada în care membrii acestei Camere ar urma să lucreze în teritoriu. Decizia a fost criticată de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, care a argumentat că ea încalcă prevederile regulamentare potrivit cărora termenul de 60 de zile pentru dezbatare se stabileşte doar pentru coduri sau pentru proiectele care au „o complexitate deosebită“. În acest sens, liberalul a menţionat că multe dintre propunerile legislative nu se încadrează în aceste prevederi. Pe de altă parte, el a subliniat că termenul de 60 de zile se va încheia într-o perioadă în care, oricum, senatorii nu se vor putea reuni în plen pentru a legifera, fiind în teritoriu. „Propunerea nu e regulamentară, nici logică“, a conchis el.