Termenul pentru aplicarea OUG 63, imposibil de respectat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Termenul pentru aplicarea OUG 63, imposibil de respectat

Politică 05 August 2010 / 00:00 570 accesări

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, cere Guvernului revizuirea termenului de 40 de zile pentru aplicarea OUG 63 care prevede reducerea cheltuielilor în administraţia publică, susţinând că disponibilizările de personal nu se pot realiza până la 15 august din cauza unor prevederi ale Codului Muncii. Nichita a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a trimis o adresă premierului Emil Boc în acest scop. El a dat ca exemplu Poliţia Comunitară Iaşi, unde vor fi disponibilizaţi 198 de angajaţi. „Reducerea numărului de angajaţi ai Poliţiei Comunitare pentru încadrarea în numărul maxim stabilit prin actul normativ nu se poate realiza până la 15 august. Conform legislaţiei, angajatorii sunt obligaţi să acorde un preaviz de 30 de zile persoanelor care urmează să fie disponibilizate. Prin urmare, punerea în aplicare a hotărârii de disponibilizare a unui număr de 198 de poliţisti comunitari nu se poate face mai devreme de 29 august“, a afirmat primarul Iaşiului. Pe de altă parte, Gheorghe Nichita afirmă că înfiinţarea unor societăţi comerciale care să preia activitatea serviciilor publice îndeplinite până în prezent de angajaţii Primăriei nu este posibilă decât cel mai devreme la 28 septembrie. „Prin urmare, cel puţin până în 28 septembrie aceste structuri nu pot fi funcţionale, iar începând cu 15 august angajaţii autorităţii locale care desfăşurau aceste activităţi nu se vor regăsi nici în structura veche, nici în cea nouă, nici disponibilizaţi. În plus, aceste servicii nu vor mai putea fi prestate, fiind puşi în situaţia de a închide pieţele din municipiu, de a nu mai întreţine spaţiile verzi, cimitirele şi locurile de joacă pentru copii“, a mai spus Nichita. El a spus că termenul de 40 de zile pentru aplicarea Ordonanţei 63, termen care expiră la 15 august, ar trebui prelungit până la 30 septembrie.



12