Ministerul Economiei doreşte să prelungească pînă la 31 decembrie 2012 perioada în care companiile de stat pot acorda plăţi compensatorii persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, termenele inţiale fiind stabilite pentru decembrie 2008, în cazul unor societăţi, şi 2010, în cazul altora. \"Societăţile care pot efectua concedieri colective în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG), precum şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărîre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort sau a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, numai în condiţiile în care au un program de restructurare sau reorganizare aprobat astfel încît concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2012 pentru persoanele concediate\", se arată într-un proiect de OUG elaborat de Ministerul Economiei. Ordonanţa se referă la protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Fiecare companie va elabora un program de restructurare prin care va stabili numărul de salariaţi ce urmează a fi disponibilizaţi in perioada 2009-2012 şi care vor beneficia de plăţi compensatorii.