Terminatorul de soacre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Terminatorul de soacre

Eveniment 17 Aprilie 2009 / 00:00 531 accesări

Mai nou, prezidentul are boală pe soacra lui Geoană! După ce s-a bătut cu toţi pătaţii corupţiei, ruginind ţepele din Piaţa Universităţii, a trecut la exterminarea politică a soacrelor. Prezidentului nu-i place să te iei de neamurile lui sfinte. În schimb, lansează atacuri la baionetă la adresa soacrei lui Geoană, care a devenit, peste noapte, inamicul nr. 1 al naţiunii cu andrele. Nu ştiu cît de tenace este soacra lui Geoană, dar e posibil să asistăm la o trîntă înverşunată sau la o urmărire în draci în jurul bătătorului de covoare. E limpede că preşedintele, unicul, inegalabilul şi viteazul, suferă de cunoscutul sindrom al soacrei. Sînt bărbaţi care se fac ghem în faţa soacrei. Se ascund sub preş. Se pitesc după franjuri sau se întind pe burtă în cel mai pur stil defensiv. Terminatorul de soacre a ţintit-o pe cea care îi face plăcinte. Drept în compoziţie… Sigur, mă refer la compoziţia din plăcintă. După ce a terminat cu corupţii şi arbitrii patriei, de la centru şi tuşă, preşedintele a trecut la eradicarea soacrelor infiltrate în structurile partidului aliat. A ajuns dumnealui la concluzia că soacrele pesediştilor subminează coaliţia aflată în vigoare. Fenomenul este din ce în ce mai greu de stăpînit. În cîrdăşie cu serviciile secrete, soacrele pesediste au trecut la atacuri frontale cu praf de copt îndreptate împotriva lui Băsescu. De necrezut! Ce tupeu! Cîtă aroganţă casnică! Soacrele pesediste au ajuns să manipuleze cu polonicul întreaga noastră clasă politică. Înveninat de propaganda pedelistă, prezidentul a declarat război soacrei lui Geoană şi, în felul acesta, tuturor soacrelor cu trandafiri. Nu ştiu care ar fi rezultatul luptei directe, care pe care, corp la corp prin gîdilat, dintre prezident şi soacra lui Geoană. Doamna în cauză este bănuită că prin diverse mijloace îl manipulează pe domnul ginere. Susţinătorii preşedintelui o acuză de sămînţă de scandal. Cică, zic ei, ea l-ar împinge pe domnul Geoană la o ofensivă susţinută împotriva omului de la Cotroceni. După grupurile de interese şi oligarhi, în plină campanie electorală, vor fi plantate ţepe pentru soacrele care-şi pun poalele în cap împotriva statului de drept. Terminatorul de soacre vrea să le reducă pe toate la tăcere, declanşînd acţiunea “E gura ca porumbelul”. Întreaga acţiune războinică se derulează după lozinca “Dinte pentru dinte”, valabilă şi pentru cei care au proteză. Te-ai luat de fratele meu? Mă iau şi eu de soacra ta. Am înţeles că prezidentul intenţionează să ceară celor de la DNA să se autosesizeze în cazul soacrei lui Geoană. Să se verifice de unde provin ingredientele din compoziţia plăcintelor poale-n brîu. Să se facă cercetări şi să se prezinte public un raport în acest sens. În definitiv, nicio soacră nu este mai presus de lege! Prezidentul este extrem de dur cu soacrele din coaliţie! În aceste condiţii, mă întreb ce soartă vor avea soacrele din Opoziţie?

Taguri articol


12