Terorismul, cea mai serioasă ameninţare pentru Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Terorismul, cea mai serioasă ameninţare pentru Rusia

Externe 29 Ianuarie 2010 / 00:00 414 accesări

Ameninţarea terorismului în Rusia nu a fost eliminată, a declarat joi preşedintele rus Dmitri Medvedev, în cadrul unei reuniuni cu conducerea Serviciului Federal de Securitate (FSB), fost KGB. „Acţiunile criminale în Inguşetia, Daghestan, Cecenia, arată că terorismul rămâne cea mai serioasă ameninţare pentru societate”, a afirmat şeful statului rus. Anul trecut, serviciile secrete ruse au reuşit să prevină peste 80 de atentate şi să neutralizeze peste 500 de şefi şi membri ai grupurilor de bandiţi. Lupta împotriva terorismului, a mai declarat Dmitri Medvedev, nu anulează alte sarcini serioase pe care le are FSB, precum asigurarea securităţii economice a ţării, apărarea graniţei de stat, ridicarea nivelului de eficienţă a activităţii de contrainformaţii.

Declaraţiile preşedintelui rus privind Caucazul rus intervin în contextul în care regiunea se confruntă de mai multe luni cu o intensificare a violenţelor, rebeliunea islamistă, ale cărei rădăcini provin din cele două războaie care au devastat Cecenia în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, arătându-se din ce în ce mai activă. Atacurile sau exploziile frecvente vizează în special forţele de ordine şi responsabilii din aparatul de stat. Cinci poliţişti au fost ucişi la începutul acestei luni în urma unui atentat sinucigaş comis împotriva unui post de poliţie din capitala Daghestanului, Mahacikala. În încercarea de a rezolva gravele probleme din Caucaz, preşedintele rus Dmitri Medvedev a decis la 20 ianuarie crearea Regiunii federale a Caucazului de Nord şi l-a numit pe fostul guvernator al teritoriului Krasnoiarsk, din Siberia, Aleksandr Hloponin, reprezentantul său în această regiune. Regiunea federală a Caucazului de Nord cuprinde republicile Daghestan, Inguşetia, Kabardino-Balkaria, Karaceaevo-Cerkesia, Osetia de Nord, Cecenia şi teritoriul Stavropol.

Rusia ştie bine că are de ce să se teamă. A exportat anul trecut echipamente militare în valoare de 7,4 miliarde de dolari, cu aproape 10% mai mult decât în 2008, potrivit directorului companiei ruse de armament, Rosoboronexport. Şi aceste arme până la urmă pot ajunge pe mâinile cui nu trebuie. Armele şi echipamentele militare destinate Forţelor Aeriene au reprezentat jumătate din exporturile pe tot anul 2009, adăugând că exportul de arme a crescut în ultimii nouă ani, mai exact cu peste 140% în perioada 2001-2009. Principalii cumpărători ai armelor ruse sunt India, Algeria, China, Venezuela, Malaezia şi Siria. Şi vânzările de anul acesta sunt estimate cel puţin la aceeaşi valoare cu cea de anul trecut. Totodată, valoarea contractelor Rosoboronexport pentru următorii câţiva ani depăşeşte în prezent 34 de miliarde de dolari. Rusia se declară pregătită să exporte arme şi echipamente militare şi în Irak şi Afganistan, sub rezerva aprobării din partea SUA, a anunţat directorul Rosoboronexport, Anatoli Isaikin.



12