Teroriști care au acționat în Spania au fost la „reciclare“ la Paris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teroriști care au acționat în Spania au fost la „reciclare“ la Paris

Externe 22 August 2017 / 17:09 638 accesări

Teroriști autori ai atentatelor din Catalonia au făcut o călătorie „extrem de rapidă” la Paris, în prezent desfășurându-se o investigație pentru a elucida motivul deplasării, a anunțat marți ministrul de Interne francez, Gerard Collomb, care a spus din nou că membrii celulei teroriste care a acționat în Spania nu s-au aflat în atenția serviciilor secrete franceze, informează agenția EFE. Într-un interviu radiotelevizat pentru posturile BFMTV și RMC, oficialul francez a precizat că respectiva călătorie foarte scurtă la Paris a fost efectuată de membri ai acelei celule cu mai puțin de o săptămână înaintea atentatelor de la Barcelona și Cambrils.

Un autoturism Audi în care se aflau aceștia a fost surprins de un radar al poliției franceze pentru că a depășit viteza legală, a mai menționat ministrul Gerard Collomb. Potrivit cotidianului „Le Parisien“, care face referire la o sursă din cadrul poliției, acel autoturism este chiar cel folosit în atentatul de la Cambrils și a fost surprins de radarul poliției franceze pe data de 12 august, iar în vehicul erau patru persoane, care, conform altor surse citate de aceeași publicație, s-au cazat o noapte, pe 11 august, la un hotel din regiunea pariziană. Surse din cadrul guvernului spaniol au declarat agenției EFE că ministrul Gerard Collomb se va întâlni miercuri, la Paris, cu omologul său spaniol, Ignacio Zoido, și vor discuta de asemenea despre călătoria efectuată de acei teroriști în Franța, în cadrul investigației fiind avută în vedere și o posibilă conexiune a celulei teroriste din Spania cu vreuna din Franța.



12