Fără înfrîngere în primele trei runde, elevii lui Momcilo Vukotic pornesc mari favoriţi în partida cu Unirea Urziceni (locul 15, 3 p), programată în această seară, de la ora 20.00, în etapa a patra a Ligii I. În ciuda numeroaselor indisponibilităţi, Todoran, Senin, Voiculeţ, Gheară şi Barbu fiind accidentaţi, optimismul în tabăra “rechinilor” este la cote înalte. “Farul (n.r. - locul 4, 7 p) nu trebuie să se împiedice de o nou promovată. Sînt mulţi accidentaţi şi poate că este un moment potrivit să debutez. Din punct de vedere fizic nu am probleme, pentru că eram pregătiţi să evoluăm cu Sportul în prima ligă, şi am venit la Constanţa să joc”, a spus Marius Nae. “Pentru noi este un meci la fel de important ca toate celelalte. Am demonstrat pînă acum că formăm o echipă puternică şi avem nevoie de trei puncte ca să ţinem pas cu echipele de top. Din păcate, încă avem probleme de lot şi abia aştept să vină ziua cînd vom voi avea la dispoziţie toţi jucătorii. Am disputat deja nouă meciuri în acest sezon, înregistrînd o singură înfrîngere, dar partea grea abia acum începe. Rezultatele ne-au dat încredere şi optimism, însă trebuie să rămînem cu picioarele pămînt”, a adăugat Vukotic. Celălalt jucător venit de la Sportul Studenţesc, Florin Maxim, este sigur că primul joc în faţa suporterilor constănţeni va însemna şi prima victorie: “M-am obişnuit din sezonul trecut să mă lupt pentru locurile fruntaşe şi vreau să o ţin aşa şi cu Farul. Avem o echipă cu potenţial şi un colectiv unit”.
Tibi Moldovan a scăpat fără sancţiune
Chiar dacă a protestat în ultimele două etape, nemulţumit de statutul de rezervă, Tibor Moldovan nu va fi sancţionat de conducerea clubului. “Nimeni nu este important, chiar dacă toţi sînt jucători de bază. Am creat concurenţă mare la echipă şi fiecare trebuie să se lupte pentru a prinde un loc în lotul de 18. Am filozofia mea de joc şi jucători trebuie să se adapteze la cererile mele”, a explicat Vukotic, care s-a declarat mulţumit de felul în care evoluează echipa în acest moment. “Am reconstruit echipa, cu şase noi veniţi faţă de anul trecut. Ştiam ce vreau de la început, ce fel de jucători îmi trebuie. Am văzut mai multă agresivitate, viteză şi un joc colectiv. Prefer stilul ofensiv, dar era nevoie să contruim întîi o bază. Jucăm cu un singur vîrf, însă am marcat multe goluri”, a explicat tehnicianul sîrb.
Formaţiile probabile - FC Farul (antrenor Momcilo Vukotic): G. Curcă - Farmache, Păcuraru, Şchiopu, Maxim - Guriţă, Fl. Lungu, L. Florea, I. Apostol - L. Mihai, Disney; Unirea Urziceni (antrenor Costel Orac): C. Grigore - E. Nicu, Rohat, Jovanovic, Fl. Ganea - C. Dobre, Negoiţă, Bojer, Cr. Constantin - Costescu, Aldea. Partida va fi arbitrată de Sebastian Colţescu (Craiova), ajutat de Dragoş Iliescu (Craiova) şi Gheorghe Negoiţă (Brăila). Astăzi, de la ora 18.00, în primul meci al etapei, se vor întîlni Gloria Bistriţa şi Jiul Petroşani.
Programul etapei a IV-a - vineri, 18 august, ora 18.00: Gloria Bistriţa - Jiul Petroşani (Telesport); ora 20.00: FC FARUL CONSTANŢA - UNIREA URZICENI (Naţional TV); sîmbătă, 19 august, ora 17.00: CFR Cluj - FC Naţional (TVR 2); ora 18.00: Poli Iaşi - Pandurii Tg. Jiu (Telesport); ora 19.00: Steaua - FC Vaslui (Naţional TV); ora 21.00: Rapid - U. Craiova (Antena 1); duminică, 20 august, ora 17.00: FC Argeş - UTA (Antena 1); ora 18.00: Oţelul Galaţi - Ceahlăul Piatra Neamţ (Telesport); ora 20.30: Dinamo - Poli Timişoara (TVR 1).
Clasament
1. CFR Cluj 3 3 0 0 10-2 9 (+6)
2. Dinamo 3 3 0 0 4-1 9 (+6)
3. Steaua 3 2 1 0 6-0 7 (+4)
4. FC FARUL 3 2 1 0 7-3 7 (+4)
5. Poli Iaşi 3 2 0 1 4-2 6 (+3)
6. Poli Timişoara 3 1 2 0 2-0 5 (-1)
7. Rapid 3 1 2 0 2-1 5 (+2)
8. UTA 3 1 1 1 6-6 4 (-2)
9. Pandurii Tg. Jiu 3 1 1 1 2-2 4 (-2)
10. U. Craiova 3 1 1 1 3-4 4 (-2)
11. Gloria Bistriţa 3 1 0 2 2-2 3 (0)
12. FC Naţional 3 1 0 2 3-5 3 (-3)
13. Ceahlăul 3 1 0 2 2-4 3 (-3)
14. FC Argeş 3 1 0 2 2-5 3 (0)
15. Unirea Urziceni 3 1 0 2 1-6 3 (-3)
16. FC Vaslui 3 0 1 2 3-8 1 (-5)
17. Jiul Petroşani 3 0 0 3 0-3 0 (-6)
18. Oţelul Galaţi 3 0 0 3 2-7 0 (-3)