Test online pentru evaluarea riscului de boli cardiovasculare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Test online pentru evaluarea riscului de boli cardiovasculare

Sănătate 18 Iulie 2017 / 18:16 659 accesări

Bolile cardiovasculare sunt tot mai răspândite și întâlnite la o populație tot mai tânără. Un test disponibil pe internet îi poate ajuta pe tineri să își afle riscul de a dezvolta boli cardiovasculare la vârsta mijlocie - la timp pentru a face schimbări în ceea ce privește stilul de viață astfel încât să fie minimizată posibilitatea apariției unui infarct sau a unui atac cerebral -, conform unui studiu realizat în Statele Unite, citat de Reuters, scrie Agerpres. O echipă de oameni de știință a examinat acuratețea rezultatelor obținute în urma completării sondajului online ''Healthy Heart Score'', disponibil la adresa: healthyheartscore.sph.harvard.edu/#summary, care ia în calcul mai mulți factori ce țin de stilul de viață și care pot influența riscul de boli cardiovasculare: fumatul, greutatea corporală, nivelul de activitate fizică, consumul de alcool, de fructe, legume, cereale integrale și nuci, băuturi îndulcite cu zahăr și carne roșie și procesată. Acest instrument a funcționat ''moderat de bine'' pentru prezicerea riscului de boli de inimă în cazul unui grup format din aproape 5.000 de persoane adulte, monitorizate timp de aproape două decenii, începând din jurul vârstei de 20 de ani, au notat cercetătorii în cadrul studiului publicat în ''JAMA Internal Medicine''. ''Nu este surprinzător că factorii din Healthy Heart Score - dieta, exercițiul fizic, fumatul, alcoolul și indexul de masă corporală - prezic bolile de inimă din viitor'', susține autoarea principală a studiului, doctor Holly Gooding de la Școala de Medicină Harvard Medical School și de la Spitalul pentru Femei Brigham din Boston, Statele Unite. ''Ceea ce este surprinzător este modul eficient în care factorii ce țin de stilul de viață, calculați înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani, pot prezice riscul de boli de inimă, chiar și la tinerii adulți care nu prezintă alți factori de risc pentru boli de inimă, precum hipertensiune, colesterol mărit și diabet'', a precizat Gooding pentru sursa citată. Oamenii de știință au testat acest instrument folosind informații colectate timp de 25 de ani în cadrul studiului ''Riscul de Dezvoltare de Boli Arteriale Coronare la Tinerii Adulți (''Coronary Artery Risk Development in Young Adults - CARDIA)''. Participanții aveau, în medie, 25 de ani când s-au alăturat acestui studiu. Dintre cei 4.893 de subiecți, 427 - sau circa 9% - prezentau cel puțin un factor de risc clinic pentru boli de inimă, precum hipertensiune, colesterol mărit sau diabet. Jumătate dintre persoanele cuprinse în cercetare au fost monitorizate timp de aproape trei decenii. În timpul studiului, 64 dintre femei au avut în total 69 de evenimente asociate bolilor de inimă, precum infarct sau atacuri cerebrale. Acest lucru se traduce printr-un risc anual de 0,9 evenimente la fiecare 1.000 de femei. În aceeași perioadă, 99% dintre bărbați au avut în total 104 evenimente, riscul anual calculat fiind de 1,75 la fiecare 1.000 de bărbați. La începutul studiului, numai una din patru persoane care au avut ulterior un eveniment cardiac a prezentat factori de risc evidenți, precum hipertensiune sau diabet. Însă grupul care s-a confruntat cu evenimente precum infarct și atacuri cerebrale a obținut cele mai slabe scoruri în cadrul sondajului ''Healthy Heart Score'', la începutul studiului. Una dintre limitările cercetării este faptul că majoritatea factorilor au fost evaluați prin instrumentul disponibil online completat pe baza autoevaluării, nu pe informații obiective, colectate de medici, precizează autorii.



12