Test sanguin capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Test sanguin capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente

Monden 03 Noiembrie 2014 / 00:00 533 accesări

Medicii francezi din Nisa au anunţat că au pus la punct un test revoluţionar, care este capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente, graţie unei simple analize de sânge. Potrivit cercetătorilor coordonaţi de profesorul Paul Hofman de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sanguin reprezintă ”o descoperire extraordinară în domeniul cancerelor pulmonare invazive”.

Graţie acestui studiu, va fi posibil peste câţiva ani ca medicii să depisteze, de o manieră precoce, orice cancer pulmonar, cu ajutorul unei simple analize de sânge, iar acest fapt va putea fi realizat cu câteva luni sau chiar cu câţiva ani înainte ca tumorile să devină vizibile şi să poată fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice - radiografii şi tomografii. ”Am avut această idee în 2008, ne-am gândit să folosim această tehnică de detectare, utilizată deja pe persoane care au raportat un cancer pulmonar, dar aplicând-o de această dată asupra persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire, dar care nu prezintă încă tumori canceroase”, a explicat profesorul Hofman. ”Am ales, pentru acest studiu, un grup de 168 de persoane din oraşele Nisa şi Nancy, diagnosticate cu o bronhopatie cronică obstructivă. Pentru cinci dintre ele, adică 3%, testul sanguin a evidenţiat prezenţa unor celule tumorale circulante (CTC) care joacă rolul de santinelă a unui sistem de alertă. În lunile care au urmat, un nodul tumoral a apărut într-adevăr la acei cinci pacienţi, confirmând astfel în procent de 100% sensibilitatea testului. Cu toţii au putut să fie operaţi într-un stadiu precoce şi sunt astăzi vindecaţi”, a adăugat cercetătorul francez.

Depistarea în stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer, cu o rată de supravieţuire în primii cinci ani după diagnosticare sub 15%, este crucială, pentru că în majoritatea cazurilor, atunci când medicii descoperă o tumoră pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar şansele de vindecare sunt minime.

Taguri articol


12