Clasată pe locul 5 în clasamentul Seriei I a Ligii a II-a la fotbal la finalul turului, Viitorul Constanţa a început seria partidelor de verificare în vederea reluării campionatului. Echipa pregătită de Cătălin Anghel a susţinut sâmbătă, pe terenul central al Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, din apropierea localităţii Ovidiu, primul joc amical din acest an, întâlnind pe Dunărea Călăraşi, echipă care a terminat prima parte a sezonului în Liga a III-a pe poziţia secundă a Seriei a II-a. La capătul unui meci pe care l-au dominat cu autoritate, constănţenii s-au impus cu 5-0 (2-0). Ambele goluri din prima repriză au fost înscrise de Ştefan Sandu, primul în min. 32, “scăriţă” de la marginea careului, şi al doilea în min. 43, şut puternic la colţul lung din interiorul careului. La doar două minute de la reluare, Alexandru Chirilă a mărit avantajul, finalizând cu un şut plasat din careu, iar scorul final a fost stabilit după reuşite juniorului Marian Dan, în min. 51, şi Stere Banoti, în min. 79, ambii din situaţie de unu la unu cu portarul advers. Pentru Viitorul au evoluat următorii jucători - repriza I. Popa - Cureteu, Larie, Ninu, Bică - Cârstocea, Benzar, Cristocea - R. Lupu, Şt. Sandu, Sin; repriza a II-a: Buzbuchi - M. Rusu, Tudorache, Nazîru, Bică (68 Medeşan) - I. Călin, Ştefănescu (75 Muscă), Banoti - Coteanu, M. Dan, A. Chirilă.