Testare naţională pentru elevi, la începutul anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Testare naţională pentru elevi, la începutul anului

Social 14 Noiembrie 2008 / 00:00 676 accesări

Potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), elevii vor fi testaţi la începutul anului şcolar pe baza unor subiecte formulate la nivel naţional. Rezultatele testelor vor reprezenta un punct de plecare pentru evaluarea ulterioară, internă şi externă. Conform propunerii ministerului, un nou sistem de evaluare va trebui să aibă în vedere, în primul rînd, performanţa realizată în clasă. Schimbarea modului actual de evaluare va presupune modificări concomitente şi în celelalte componente ale sistemului educaţional: managementul unităţilor de învăţămînt, salarizare diferenţiată, rolul şi structura inspectoratelor şcolare şi ale consiliilor de administraţie, accesul la gradele didactice. În acest sens, reprezentanţii MECT au solicitat deja inspectoratelor şcolare din ţară să organizeze dezbateri privind implementarea a patru criterii principale prin care să poată fi evaluată performanţa didactică. Potrivit purtătorului de cuvînt al MECT, Mirabela Amarandei, criteriile propuse sînt măsurarea progresului şcolar, implicarea cadrelor didactice în activităţile derulate de unitatea sau instituţia şcolară din care fac parte, modul în care este privit cadrul didactic de către elevi şi părinţi şi dezvoltarea profesională a cadrului didactic şi impactul acestuia asupra progresului şcolar al elevului şi a performanţei instituţionale. Dezbaterea solicitată de reprezentanţii MECT are ca scop aducerea la cunoştinţa cadrelor didactice şi a reprezentanţilor federaţiilor sindicale din Educaţie a acestui set de criterii, care să stea la baza evaluării performanţei didactice, în vederea definirii unei componente variabile a salariului profesorilor. Propunerile rezultate din urma dezbaterilor vor trebui înaintate Ministerului Educaţiei pînă la data de 28 noiembrie 2008. „Am primit solicitarea din partea MECT şi urmează să iau legătura cu cei interesaţi pentru a le aduce la cunoştinţă aceste criterii”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. Marian Sîrbu.



12