Ani de zile s-a tot bătut monedă pe testarea HIV sub stricta consiliere a specialiştilor, dar şi pe necesitatea psihologilor în cadrul centrelor de testare. S-a reuşit, într-un final, amenajarea unor centre de testare cu tot ce trebuie în alcătuirea lor, de la dotări şi pînă la specialişti. Acum, unii au ajuns la concluzia că testele de depistare HIV ar putea totuşi fi comercializate în farmacii, la... liber. Metoda este extrem de simplă, asemănătoare unui banal test de sarcină. Este aberant totuşi să constaţi, de unul singur, că ai HIV. De parcă boala ar fi una la ordinea zilei, o banală răceală sau o banală infecţie la măsea. În mod sigur vor exista persoane care vor vrea să-şi pună capăt zilelor, în mod cert vor exista persoane care vor intra în depresii mari sau vor suferi adevărate crize de nervi, fiind astfel nevoiţi să îndure şi tratamente psihice, pe lîngă cele specifice virusului imunodeficienţei. Motiv pentru care o serie de fundaţii şi asociaţii au început, aşa cum era firesc, să riposteze. Reprezentanţii Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS), de exemplu, îşi manifestă dezacordul faţă de comercializarea în farmaciile cu circuit deschis (reţeaua Centrofarm) a testelor HIV rapide. ARAS consideră că această acţiune intră în contradicţie cu recomandările instituţiilor internaţionale referitoare la testarea HIV. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Programul SIDA al Naţiunilor Unite subliniază necesitatea ca „testul HIV să fie însoţit de cei 3 C - Consimţămînt, Confidenţialitate şi Consiliere, precum şi de garantarea calităţii testelor”. Aceste cerinţe nu pot fi respectate prin comercializarea testelor HIV rapide în farmaciile cu circuit deschis şi, implicit, prin aplicarea lor fără supervizare medicală şi, mai ales, fără o minimă consiliere înainte şi după efectuarea testului. Mai mult decît atît, printre argumentele împotriva comercializării în farmaciile cu circuit deschis este amintit faptul că aplicarea testului de către cetăţeni, fără suport medical, poate determina apariţia de erori în utilizare sau în interpretarea rezultatelor. Prospectul testului (ca la orice alt test HIV rapid) precizează obligativitatea aplicării lui de către personal medical specializat. Aşa cum precizam anterior, aplicarea testului HIV acasă poate duce la reacţii emoţionale ample (panică, depresie) sau la abuzuri (testare HIV forţată, agresiune, discriminare). În replică, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice, au precizat că testele HIV rapide nu sînt eliberate decît prin Programul Naţional şi sînt achiziţionate de Autorităţile de Sănătate Publică, atît pentru populaţie în general, cît şi pentru gravide (?).