Deşi şcoala abia a început, elevii trebuie să se pregătească de testări. Potrivit Legii Funeriu, după două săptămâni de la începerea şcolii elevii trebuie să susţină o testare iniţială, care le va verifica cunoştinţele la început de an şcolar. Aceste evaluări se vor axa, în special, pe materiile de bază. Noutatea testelor, pentru elevii din clasele terminale, o reprezintă faptul că acestea vor fi foarte bine structurate şi vor avea specificul testelor naţionale, respectiv ale bacalaureatului, pentru elevii din clasele a XII-a. Durata testului iniţial este de 15-45 de minute, în funcţie de nivelul de studiu, se precizează într-o notă a Ministerului Educaţiei. Elevii din învăţământul primar nu vor primi note după aceste teste, ci se va păstra evaluarea prin calificative. Rezultatele obţinute la evaluare vor fi utilizate ca reper pentru măsurarea progresului şcolar realizat şi nu vor fi consemnate în catalog. Alegerea subiectelor şi elaborarea testelor vor fi lăsate la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ, iar notele obţinute nu vor fi trecute în catalog. Testele vor fi date după un calendar stabilit de Ministerul Educaţiei. Modelele de teste sunt postate, începând de astăzi, pe www.subiecte2012.edu.ro.