Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” va începe de anul viitor un program de testare la domiciliu pentru HIV a consumatorilor de droguri injectabile și a celor care au renunțat la droguri injectabile dar sunt infectați, a anunțat managerul institutului, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel. El a spus că pentru acest program vor fi achiziționate șase ambulanțe echipate cu tot ceea ce este necesar pentru testări, iar șase asistente vor face recoltările. ”Sper ca din a doua parte a lunii ianuarie a anului viitor să începem acest program pentru a trata acești pacienți și a-i monitoriza. Programul va funcționa numai în București și va cuprinde pentru început 150 de persoane”, a spus profesorul. Managerul institutului a subliniat că România se confruntă cu o creștere a numărului de consumatori de droguri infectați cu HIV. ”Numărul utilizatorilor de droguri injectabile a crescut îngrijorător. Ei fac obiectul mai multor programe, inclusiv de testare gratuită. Abordarea acestora este însă mai dificilă. De altfel, căile de transmitere în prezent pentru HIV și nu numai, ci și pentru hepatite cu virus B și C sunt cea sexuală și utilizarea de droguri injectabile, mai ales de etnobotanice”, a explicat medicul. Conform datelor prezentate în conferință, în România, în ultimii 25 de ani, au fost afectate de HIV/SIDA 19.906 persoane și au fost înregistrate 6.540 de decese.