O echipă de cercetători chinezi a dezvoltat un kit de testare pentru acasă, ce permite femeilor să-și recolteze probe fără să fie nevoie să meargă la medic, o metodă care ar putea crește depistarea timpurie a cancerului de col uterin, relatează EFE.
Femeile ar putea folosi acest kit de teste, denumit SegHPV și dezvoltat de firma chineză BGI, ca să recolteze o mostră la domiciliu și să o trimită apoi la laborator pentru a verifica prezența virusului papiloma uman (VPH), urmând să obțină rezultatele prin intermediul internetului. „Resursele medicale actuale nu răspund cererilor de detectare pentru toate femeile cu risc, dar trusele de testare la domiciliu pot ajuta la rezolvarea acestei probleme”, a declarat Liu Na, vicepreședintele BGI. Se speră ca acest kit să sporească detectarea cazurilor de cancer uterin în China, să ajute la economisirea resurselor medicale și să ajute la protejarea intimității femeilor. VPH este un virus comun care se crede că este responsabil de circa 70 la sută din cazurile de cancer al colului uterin. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat femeilor să se vaccineze împotriva acestui virus și să se supună unor examinări medicale pentru detectarea timpurie a cancerului și a preveni această boală. În China, aproximativ 400 de milioane de femei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani riscă să se îmbolnăvească de cancer de col uterin și mai puțin de jumătate dintre ele au făcut analize pentru detectarea timpurie a bolii.