Ţesut muscular care se vindecă singur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ţesut muscular care se vindecă singur

Monden 03 Aprilie 2014 / 00:00 562 accesări

Un tip de ţesut muscular care se poate vindeca singur a fost creat în laborator, de cercetătorii Universităţii Duke din statul american Carolina de Nord. Accidentările suferite de sportivi, dar şi bolile pot să afecteze ţesuturile musculare şi să diminueze calitatea vieţii. Descoperirea cercetătorilor americani, care au creat în laborator ţesut muscular capabil să se contracte la fel ca ţesutul natural şi, în plus, să se vindece singur, oferă o rază de speranţă acestor pacienţi. În cadrul acestui studiu realizat pe şoareci, cercetătorii americani au obţinut în laborator ţesut muscular produs din celule precursoare imature, celule albe, care nu au o funcţie specifică.

Nu este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au creat în laborator ţesuturi musculare, însă, în premieră, cercetătorii au obţinut un ţesut muscular care se contractă la fel de puternic ca muşchii scheletici neonatali nativi. Noul muşchi se contractă puternic şi rapid, s-a integrat foarte repede în sistemul muscular al şoarecilor şi a demonstrat că deţine capacitatea de a se vindeca singur în laborator, dar şi în corpul animalului în care a fost transplantat. Fiecare muşchi are o rezervă de celule-satelit, un tip de celule aflate în stare latentă, pregătite să se activeze în caz de accidentare şi să înceapă procesul de regenerare. Secretul a constat în asigurarea unui mediu propice pentru aceste celule, au explicat autorii studiului.

Prin stimularea ţesutului cu impulsuri electrice, pentru a-l face să se contracte, cercetătorii au observat că muşchiul astfel creat era de zece ori mai puternic decât oricare alt muşchi creat anterior în laborator. După avarierea muşchiului cu o toxină extrasă din veninul de şarpe, celulele-satelit au intervenit, s-au activat, s-au multiplicat şi au reparat fibrele musculare avariate. Noua tehnică este considerată o descoperire majoră, care îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să obţină ţesuturi musculare viabile în laborator, pentru studierea unor maladii, dar şi pentru tratarea pacienţilor care au suferit diverse accidente.



12