Teza de doctorat a premierului, la verificat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din proprie iniţiativă

Teza de doctorat a premierului, la verificat

Politică 23 Iunie 2012 / 00:00 339 accesări

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a depus o solicitare la Ministerul Educaţiei, de verificare a tezei sale de doctorat, ca urmare a acuzaţiilor de plagiat. „Am constatat că nimeni nu depusese nicio sesizare la Comisia de etică, deci totul se dorea să rămână la nivel mediatic. Atunci eu, personal, am depus, ieri, la Ministerul Educaţiei, conform legii, solicitarea mea de a fi verificată teza acuzată. În rest, mă voi prezenta şi la Facultatea de Drept şi la Comisia de etică şi la orice instituţie legal abilitată pentru a-mi susţine punctul de vedere”, a spus Ponta. El a afirmat că acest scandal a fost declanşat de preşedintele Băsescu pentru că primul ministru doreşte să participe la Consiliul European. „Probabil că, după 28 iunie, nu va mai exista aceeaşi presiune din partea preşedintelui”, a încheiat Ponta.

Taguri articol


12