Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr. și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în urma unui 'incident deosebit de grav' care a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, anunță Ministerul Culturii.
"În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, un incident deosebit de grav a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde se desfășura expoziția 'Dacia! Kingdom of Gold and Silver'. O explozie a avut loc, distrugând un zid al spațiului expozițional și permițând pătrunderea mai multor persoane în interiorul muzeului. În urma acestui jaf, au fost sustrase patru piese valoroase din expoziție: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV î.Hr.) și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia (din a doua parte a secolului I î.Hr.), unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României", a informat, sâmbătă, Ministerul Culturii.
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.
Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.
În cadrul expoziției, au fost expuse 673 de bunuri arheologice din metale prețioase din patrimoniul național al României, expoziția având un număr de peste 77.000 de vizitatori.
Expoziția a fost deschisă publicului începând cu 7 iulie 2024 urma să se închidă în data de 26 ianuarie 2025.
Klaus Iohannis a avut o discuție telefonică cu premierul olandez, la câteva ore după furt. “Premierul olandez, Dick Schoof, l-a asigurat sâmbătă, 25 ianuarie 2025, pe președintele României, Klaus Iohannis, că autoritățile olandeze desfășoară toate demersurile necesare pentru identificarea făptașilor și recuperarea tezaurului. Oficialul și-a exprimat, totodată, profundul regret pentru acest incident fără precedent, cu o semnificație deosebită pentru poporul român”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Jaful a avut loc în această dimineață, la Muzeul din provincia Drents, unde are loc expoziția “Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul Aurului și Argintului” organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie a României. O explozie a fost auzită în momentul în care hoții au intrat prin efracție. “Din primele evaluări această explozie a avut ca scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României”, precizează Ministerul român de Externe.