Trupa The Beatles şi alţi şase artişti, printre care grupul pop american Isley Brothers şi cântăreţul creol Clifton Chenier, vor primi un premiu Grammy onorific pentru întreaga carieră, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului. Trofeele vor fi înmânate în timpul săptămânii care precede cea de-a 56-a gală Grammy Awards, ce va avea loc pe 26 ianuarie, la Los Angeles. Vor mai fi premiaţi cântăreţul american de muzică country Kris Kristofferson, pionierii muzicii electronice Kraftwerk, violonistul american Maud Powel, cu titlu postum, şi compozitorul mexican Armando Manzanero. ”Este un mare privilegiu să premiezi un grup de artişti atât de excepţionali şi să celebrezi reuşitele lor şi contribuţia lor adusă industriei muzicale”, a declarat Neil Portnow, directorul Recording Academy, organizaţia care decernează premiile Grammy.
Trupa The Beatles, a cărei muzică îşi are rădăcinile în rock & roll-ul anilor '50, a evoluat spre direcţii foarte diferite, precum balade pop şi rock-ul psihedelic, se afirmă în comunicatul emis de Recording Academy. Deocamdată nu se ştie cine va veni să primească trofeul din partea grupului. Cei doi membri supravieţuitori ai formaţiei britanice, Paul McCartney şi Ringo Starr, sunt în continuare activi pe scena muzicală. Paul McCartney a cântat pe scena Grammy în timpul galei din 2013.
Anul trecut, laureaţii premiilor Grammy onorifice au fost Michael Jackson, cu titlu postum, canadianul Leonard Cohen şi pianistul şi compozitorul germano-american Andre Previn.