„The Great Revival“: Corul Armatei Roșii – legendă, poveste, adevăr

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
19 noiembrie 2017, ora 20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor - Constanţa

„The Great Revival“: Corul Armatei Roșii – legendă, poveste, adevăr

Cultură 11 Octombrie 2017 / 17:16 2906 accesări

Pare că nimic nu îi stă în cale! Nimic nu îl opreşte din drumul lui spre nemurire, nici chiar moartea. Faimos pentru melodii precum Ochi Cernye, Kalinka, Smuglyanka sau Katyusha, Ansamblul Alexandrov - Marele Cor al Armatei Roşii are aproape 90 ani de existenţă, timp în care și-a câștigat o notorietate fără egal pe plan internaţional. Începând cu 1928, anul în care Ansamblul Alexandrov a devenit mai mult decât visul iniţiatorilor săi. Până în prezent, marele Cor al Armatei Roşii a avut la bază trei nume: regizorul de teatru F. Danilovich, producătorul P. Ilyin şi directorul muzical A. Alexandrov. Acesta din urmă era responsabil de selecţia şi prelucrarea pieselor şi conducea repetițiile. Primul concert a avut loc pe 12 octombrie 1928, şi a fost un real succes.

CINE A FOST ALEXANDROV?

Alexander Alexandrov s-a născut într-o familie cu origini modeste din provincia Reazan. Solistul corului Bisericii din Sankt-Petersburg își dă seama de calitățile vocale deosebite ale băiatului și îi convinge pe părinții lui Sasha să-l lase să meargă la Sankt Petersburg pentru a urma o cariera în muzică. Zis şi făcut. Alexandrov a fost membru al corului Catedralei din Kazan, elev al Corului Curţii, și a studiat apoi la Conservatorul din Sankt Petersburg şi la cel din Moscova. Înainte de revoluţie, scria muzică spirituală. După, a predat la Conservatorul din Moscova, a condus corul Catedralei Hristos Mântuitorul și a fost consultant la Teatrul Tairov și la Teatrul de Artă, condus de Stanislavski și Nemirovich-Danchenko. Un om profund religios, Alexandrov ar fi preferat mai degrabă să conducă corul bisericii decât un ansamblu militar. A făcut-o doar la insistențele mareșalului Kliment Voroșilov, proeminent politician rus, căruia i-a mulțumit, ani mai târziu pentru perseverența sa.

Familia Alexandrov a ținut cârma ansamblului aproape 60 de ani, de la Alexander Aleksandrov, din 1928 şi până în 1946, la fiul său, Boris Alexandrov, între 1946 și 1987. Tatăl și fiul au avansat amândoi până la gradul de general-maior și au fost recompensați cu titlul de Artist al Poporului Sovietic.

Alexander Alexandrov este autorul unor melodii celebre precum „The Sacred War“, „Invincible and Legendary“ sau „Let’s go!“. Cea mai faimoasă operă a lui Alexandrov este totuși imnul Uniunii Sovietice, scris în 1944 și aprobat ca imn oficial în anul 2000. Toate succesele postbelice ale URSS, inclusiv cele din arena sportivă internațională, sunt asociate cu acest imn.

SPECIFIC RUSESC – STARURI ÎN UNIFORMĂ

O trăsătură distinctivă a ansamblului este prezenţa în orchestră a unor instrumente populare ruse, domra şi balalaika. Introducerea acestor instrumente muzicale i se datorează lui Iosif Stalin, liderul Rusiei pe perioada ultimelor două decenii din viața lui Alexandrov, al cărui favorit cel din urmă era. Câştigarea Marelui Premiu la Expoziția Mondială de la Paris din 1937 marchează primul succes internaţional al corului. În acel moment, grupul era compus din 274 de persoane (interpreți în cor, dansatori, membrii ai orchestrei). Străinii au fost fascinați de aptitudinile lor interpretative. De atunci până în prezent, Ansamblul Alexandrov este una dintre cele mai recognoscibile cărți de vizită ale Rusiei.

În prezent, ansamblul are un repertoriu ce cuprinde mai mult de 2.000 de lucrări. Sunt opere clasice ale compozitorilor ruși şi internaționali, cântece și dansuri populare, dansuri militare, muzică sacră, dar şi capodopere ale muzicii pop internaţionale.

CELEBRUL COR, ÎN ROMÂNIA, LA CONSTANŢA – 19 NOIEMBRIE 2017, ORA 20.00!

În noiembrie, corul susţine patru concerte în România: Bucureşti, Iaşi (două spectacole în aceeași zi) şi la Constanţa. Spectacolul „The Great Revival“ („Marea Renaștere”) este închinat memoriei membrilor Corului care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut. Turneul este organizat de Asociația Culturală Mall 4 Art, în colaborare cu Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, sub egida Ambasadei Federației Ruse în România.

Biletele pentru concertele din Bucureşti, Iași şi Constanţa ale Ansamblului Alexandrov sunt disponibile online prin eventim.ro, bilet.ro, myticket.ro şi bilete.ro.

În format fizic, pentru data de 19 noiembrie 2017, acestea se pot găsi la Constanţa, la casele de bilete ale Casei de Cultură a Sindicatelor, la prețurile de 150 și 200 lei. Intrarea în sală se face începând cu ora 19.00.



12