The Rolling Stones în mini-turneu în America de Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

The Rolling Stones în mini-turneu în America de Nord

Monden 05 Aprilie 2013 / 00:00 364 accesări

Trupa The Rolling Stones a anunţat că va susţine un mini-turneu în nouă oraşe din America de Nord, înainte de un concert în aer liber la Londra, în Hyde Park, unde renumita formaţie britanică nu a mai concertat de peste 40 de ani. Pe site-ul ei oficial, legendara trupă britanică, care a sărbătorit 50 de ani de la înfiinţare în 2012, a anunţat că turneul 50 and Counting va debuta la Los Angeles, la o dată care urmează să fie stabilită. Rockerii britanici vor cânta apoi, la începutul lunii mai, în oraşele californiene Oakland şi San Jose, vor continua cu un concert la Las Vegas şi vor reveni în California, cu un show la Anaheim. The Rolling Stones va reveni pe coasta Atlanticului, cu un concert în oraşul canadian Toronto, urmat de alte show-uri la Chicago, Boston şi Philadelphia. “Am susţinut câteva concerte la Londra şi la New York, anul trecut şi ne-a plăcut atât de mult când fanii ne-au spus să organizăm şi alte concerte”, a explicat Mick Jagger, solistul trupei. “Sunt spectacole bune. Vor include foarte multe piese clasice, pe care toată lumea vrea să le audă, alături de câteva mici bijuterii ascunse ici şi colo”, a adăugat Mick Jagger.

Grupul britanic va susţine un concert de amploare şi în Hyde Park, la Londra, pe 6 iulie, unde a cântat ultima dată în urmă cu aproape 44 de ani. The Rolling Stones a susţinut un concert legendar în 1969, în Hyde Park, gratuit, la care au asistat 250.000 de persoane. “Hyde Park reprezintă atât de multe amintiri pentru noi, încât nu ne putem imagina un loc mai bun pentru a susţine un concert în faţa fanilor noştri britanici, în această vară”, a comentat Mick Jagger. Tot în Marea Britanie, trupa The Rolling Stones va cânta pentru prima dată la Festivalul Glastonbury, anul acesta, pe 29 iunie.

Taguri articol


12