Exilat la FC Farul II încă din vară, Tibor Moldovan a încercat cu disperare să se transfere la altă echipă în această iarnă, din dorinţa de a juca din nou la un nivel ridicat. După ce a ratat un împrumut la FCM Tg. Mureş, dar şi un transfer în Grecia, la OFI Creta, atacantul în vîrstă de 27 de ani a ajuns la un acord cu liderul clasamentului din Seria a II-a a Ligii a II-a, Unirea Alba Iulia. Astfel, Moldovan revine în oraşul Unirii, după ce a mai evoluat pentru Alba Iulia timp de două sezoane, în perioada 2002-2004. “Sîmbătă am ajuns la un acord cu cei de la Unirea Alba Iulia, iar luni urmează să discute cele două cluburi. Nu am semnat contractul, dar am bătut deja palma şi cred că este de ajuns. Nu sînt probleme, pentru că am o hîrtie din partea conducerii Farului, conform căreia pot pleca gratis sub formă de împrumut pînă în vară. Apoi, există o opţiune de cumpărare în schimbul a 75.000 de euro”, a spus Moldovan, care a explicat de ce a ales Unirea. “Să pleci din Liga a III-a, de la FC Farul II, în liga secundă, la o echipă care se bate la promovare, este un pas înainte. Sînt foarte bucuros că m-am întors aici, unde am cunoscut consacrarea. A contat enorm faptul că Aurel Şunda este la Unirea, m-a dorit şi sper să nu-l dezamăgesc. A doua promovare cu Unirea reprezintă dezideratul meu”, a spus jucătorul, care va intra de astăzi în cantonament alături de noii săi colegi.
Tot astăzi, de la ora 10.00, vor intra în cantonament şi jucătorii Farului, care vor efectua un stagiu de pregătire la baza sportivă proprie, pe o perioadă de două săptămîni. Din păcate, continuă problemele medicale, jucătorii accidentaţi la începutul săptămînii trecute lipsind şi de la antrenamentul de sîmbătă. Miercuri după-amiază, constănţenii vor pleca la Bucureşti, unde joi dimineaţă vor efectua vizita medicală la Institutul de Medicină Sportivă. “Spre deosebire de sezoanele precedente, de data aceasta, am decis să mergem la control la Bucureşti, pentru a face circuitul complet de investigaţii. În lot, sînt foarte mulţi jucători tineri şi trebuie să vedem ce potenţial au”, a declarat directorul executiv al Farului, Lucian Codrean Pîra.