După o săptămână intensă de negocieri cu mai mulţi tehnicieni, Săgeata Năvodari anunţă astăzi numele noului antrenor, care va conduce echipa în primul sezon din istoria clubului în Liga 1 la fotbal. „Suntem în discuţii avansate şi sunt şanse mari ca numele noului antrenor să fie dezvăluit în cursul după-amiezii de luni. Nu am semnat nimic, dar pe lista au rămas doar doi tehnicieni”, a spus vicepreşedintele Consiliului Director al grupării de pe litoral, Nicu Babu. Pe lista finală au rămas Tibor Selymes si Liviu Ciobotariu, iar oficialii grupării de pe litoral l-au ales pe primul. În vârstă de 43 de ani, Selymes a adunat 46 de selecţii în echipa naţională ca jucător şi a mai pregătit pe FC Sopron (Ungaria), Olimpia Salonta, Sportul Studenţesc Bucureşti, Astra Ploieşti, FCM Tg. Mureş şi Dinamo II Bucureşti. Marea surpriză vine însă în postura de preşedinte, post care va fi ocupat de Anamaria Prodan, soţia antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, unul dintre cei mai influenţi impresari din fotbalul românesc. Cei doi sunt aşteptaţi să sosească astăzi la Năvodari şi să semneze contractele.
Conducerea clubului năvodărean speră ca în zilele următoare să parafeze şi mai multe transferuri, fiind în negocieri avansate cu jucători din prima ligă. „Vor veni la discuţii mai mulţi fotbalişti cu care am purtat deja negocieri şi, în funcţie de cerinţele lor, vom face primele achiziţii”, a adăugat Babu. Până atunci, o parte dintre jucătorii care au contribuit la promovare se vor întâlni în această după-amiază la stadionul “Flacăra” din Năvodari, unde vor începe antrenamentele uşoare sub conducerea lui Mihai Guliu, reunirea oficială fiind programată pe 20 iunie.