Reabilitarea turismului de litoral prin extinderea sezonului estival stă, potrivit factorilor din turism, în puterea proiectului tichetelor de vacanţă, care s-a "pierdut" de ceva timp prin Parlament. "O măsură care se discută de foarte mult timp la nivel înalt şi care ar reabilita turismul de litoral este proiectul tichetelor de vacanţă. Se discută de ani buni, dar nu se ajunge la consens. Probabil că există conflicte de interese la nivel înalt", a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Andrei Trandafir. El a adăugat că în cazul în care se va introduce sistemul tichetelor de masă, turiştii români ar veni în număr mare şi în capetele de sezon şi astfel ar anima staţiunile de pe litoral în lunile mai şi septembrie. Hotelierii susţin că, în lunile mai şi septembrie, structurile de primire turistică de pe litoral sînt ocupate în proporţie de aprox. 20%, în timp ce, în aceeaşi perioadă, hotelurile din Bulgaria funcţionează la peste 50% din capacitate. Tichetele de vacanţă, care ar putea intra în circulaţie în primăvară, vor fi valabile doar pentru destinaţiile interne. Reprezentanţii sindicatelor şi cei ai asociaţiilor patronale din turism şi-au arătat în mai multe rînduri nemulţumirea cu privire la faptul că acest proiect a fost amînat de mai multe ori. Reprezentanţii sindicatelor susţin că acest proiect ridică probleme legate de fiscalitate, iar Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este extrem de reticent cînd vine vorba de deductibilităţi. Potrivit specialiştilor, MFP pierde doar aparent prin introducerea tichetelor de vacanţă, întrucît acestea vor fi utilizate în reţeaua turistică, în restaurante şi hoteluri, ceea ce înseamnă că impozitul pe venit (16%) se va întoarce la MFP ca 19%, prin TVA. Deşi sindicaliştii speră ca acest sistem să devină funcţional în acest an, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Daniel Vasilescu, susţine că proiectul va fi blocat pentru că nu s-a găsit încă cineva care să gestioneze banii. El a adăugat că, estimativ, valoarea proiectului se va ridica la 300 milioane de euro pe an. Vicepreşedintele Camerei de Comerţ Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Ion Dănuţ Jugănaru, susţine că tichetele prezintă un triplu avantaj, atît pentru sectorul de bussines din turism, cît şi pentru salariat şi angajator: "Ar fi un turism ieftin, care funcţionează după principiul bonurilor de masă. Pentru aceste tichete nu vor plăti impozit nici firma şi nici angajaţii". Prestatorii din turism sînt de părere că tichetele de vacanţă vor îngroşa semnificativ numărul celor care vor pleca în vacanţă în condiţiile în care, în prezent, statisticile arată că doar 7% din familiile din România îşi permit un sejur pe an de şapte zile, vara, la mare. Prin intermediul acestui sistem, angajatorul va putea adăuga valorii tichetului o sumă care să reprezinte 50 sau 80% din valoarea sa, banii urmînd să fie opriţi lunar, pe o perioadă de 11 luni.