Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) a adoptat ieri, la cel de-al 13-lea congres, susţinut în staţiunea Mamaia, o rezoluţie prin care cere preşedintelui şi statului român să condamne comunismul. „În ce priveşte România, genocidul comunist a fost mai grav decît holocaustul”, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele AFDPR, Ticu Dumitrescu. El a mai spus că, la solicitarea membrilor AFDPR, îşi va reconsidera poziţia în ce priveşte demisia din Comisia Prezidenţială de Cercetare a Dosarelor Securităţii şi a adăugat că într-o lună se va hotărî în privinţa continuării activităţii în acest for. Totodată, Ticu Dumitrescu a reclamat presiunile la care este supus Consiliul CNSAS atunci cînd este vorba despre analizarea unui dosar de politician important. „Nu confundaţi CNSAS cu Consiliul. La CNSAS lucrează nişte tineri extraordinari, care îşi fac treaba. Consiliul este cel supus presiunilor politice. Plevuşca se macină corespunzător. Treaba merge şnur. Dar, cum dăm de un dosar mai important, ne blocăm. La peştii mari încep să apară problemele!”, a mărturisit Ticu Dumitrescu. „Sînt profund dezamăgit şi umilit de scurgerile de informaţii. Noi ar trebui să avem poziţia unor magistraţi decenţi, care lucrează şi dau verdicte, şi nu a unor persoane care trebuie să dea explicaţii pentru orice informaţie care iese afară din instituţie”, a adăugat el. Întrebat despre politicienii importanţi care ar urma să fie deconspiraţi ca fiind foşti colaboratori ai Securităţii sau chiar ofiţeri de Securitate, Dumitrescu a afirmat că, într-adevăr, s-ar putea ca, în următoarea lună, astfel de dosare să iasă la lumină.