Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va fi finanţată de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu o sumă de două milioane de lei. TIFF 2012 va reuni mai multe tipuri de evenimente, de la proiecţii de filme, la retrospective cinematografice, expoziţii de afişe, workshop-uri, dezbateri şi competiţii. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Ediţia din acest an a TIFF a primit cea mai mare finanţare - 621.000 de lei - din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, la sesiunea de finanţare a evenimentelor programate în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2012. Festivalul Internaţional de Film Transilvania este cel mai important eveniment de gen din România.