Tenismenele Patricia Ţig (locul 95 WTA) şi Simona Halep (locul 5 WTA) vor evolua, duminică, pe arena centrală a turneului WTA Premier Mandatory de la Miami, în turul al treilea al întrecerii de simplu. Patricia Maria Ţig, în vârstă de 22 de ani, o va întâlni pe americanca Venus Williams (35 de ani, 12 WTA), în jurul orei 21.30, ora României, în meciul al treilea de pe „Tennis Center at Crandon Park”, arenă cu o capacitate de 13.000 de locuri.
Sportiva din Galaţi, aflată pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al turneului de la Miami, a venit din calificări şi a învins pentru prima oară o jucătoare din Top 20, pe franţuzoaica Kristina Mladenovic (23 de ani, locul 18 WTA), scor 7-6 (7/4), 6-2.
Venus Williams este fost lider mondial şi deţinătoare a șapte titluri de Grand Slam (cinci la Wimbledon şi două la US Open), precum şi a altor 42 de trofee WTA la simplu şi 22 la dublu. În acest an, americanca a ajuns în finala Openului Australiei şi în sferturi la Indian Wells.
Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, a trecut în turul secund de Naomi Osaka cu scorul de 6-4, 2-6, 6-3 şi va juca în turul al treilea împotriva unei jucătoare venite din calificări, Anett Kontaveit (Estonia, 21 de ani, 112 WTA), în penultimul meci de pe arena centrală, în jurul orei 2.30, ora României.
În 2016, Halep a ajuns până în sferturile de finală ale turneului de la Miami, SUA, disputat pe suprafaţă dură şi dotat cu premii totale în valoare de 6.993.450 de dolari. Halep a avut probleme medicale în acest început de sezon şi nu a reuşit rezultate notabile, dar acum susţine că este aproape de 100% din punct de vedere fizic.
Anett Kontaveit are un început de an foarte bun, cu un bilanţ de 17 victorii şi trei înfrângeri. La turneul precedent, cel de la Indian Wells, jucătoarea din Estonia s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (locul 17 WTA). La Miami, Kontaveit a venit din calificări şi a produs surpriza în runda a doua, eliminând-o pe rusoaica Ekaterina Makarova (35 WTA).
Halep şi Kontaveit se vor confrunta pentru prima dată în circuit. Dacă va avansa în optimile de finală, constănţeanca va juca împotriva învingătoarei din partida Shuai Peng (China, 43 WTA) - Samantha Stosur (Australia, 19 WTA).
SORANA CÎRSTEA, ELIMINATĂ ÎN TURUL AL TREILEA
Sorana Cîrstea (locul 65 WTA) a pierdut, duminică, meciul cu daneza Caroline Wozniacki (14 WTA), scor 4-6, 2-6, în turul al treilea la Miami, SUA, după o oră şi 22 de minute de joc. În urma acestui rezultat, bilanţul confruntărilor directe a devenit 5-3 pentru Wozniacki, fost lider mondial. Daneza a reuşit două finale în acest an, pe suprafeţe rapide, la Doha (înfrângere la Karolina Pliskova) şi Dubai (înfrângere la Elina Svitolina). De cealaltă parte, cel mai bun rezultat în 2017 pentru Sorana Cîrstea rămâne prezența în optimile de finală de la Australian Open, primul turneu de Gramd Slam al anului.
Pentru parcursul de la Miami, Sorana Cîrstea va primi 65 de puncte WTA şi un cec în valoare de 41.350 de dolari. În 2013, românca a ajuns până în optimile de finală ale turneului de la Miami.
Citește și:
Încă două românce în turul al treilea la Miami
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Miami Open