Ţiganii, pe post de sperietoare pentru Marea Britanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ţiganii, pe post de sperietoare pentru Marea Britanie

Eveniment 31 Decembrie 2013 / 00:00 516 accesări

ATENŢIONARE Damian Drăghici, consilier onorific al premierului Victor Ponta pe probleme de minorităţi, a declarat că Marea Britanie ar trebui să fie mai îngrijorată de bancherii care „fură miliarde” decât de rromii care vor cerşi pe străzi după Anul Nou. Drăghici a afirmat că, în opinia sa, puţini rromi vor pleca în Marea Britanie după anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor la 1 ianuarie. „Rromilor nu le place Marea Britanie pentru că este prea frig”, a opinat consilierul premierului. „Cerşitul rromilor este vizibil pentru că are loc în stradă. Deşi ei cer sume mici, sunt însă unele persoane de la bănci care fură miliarde de euro, fără să-i vadă cineva, pentru că se află la etajul 60”, a declarat Drăghici pentru The Times. El a adăugat că 60% dintre rromii care au plecat din România în ultimii zece ani sunt integraţi. „Au copii care merg la şcoală şi acţionează ca cetăţeni activi şi plătitori de taxe acolo unde se află”, a spus el, adăugând că grupurile care şi-au ridicat tabere în Park Lane din Londra în mai multe rânduri, anul acesta, reprezintă excepţia.

PRESIUNI Pe de altă parte, Daily Mail scrie că imigranţii din România şi Bulgaria vor exercita o presiune uriaşă asupra şcolilor, spitalelor şi locurilor de cazare. Potrivit unui studiu efectuat de către Institutul de Cercetare pentru Politici Publice din Anglia, nou-veniţii se vor aşeza la Londra şi în regiunea South East England. Publicaţia adaugă că, potrivit studiului, britanicii ar putea să constate o intensificare a comportamentului antisocial, cerşitului agresiv, dormitului sub cerul liber şi infracţionalităţii încă de săptămâna viitoare. De asemenea, modificările cu privire la acordarea unor prestaţii sociale anunţate de premierul britanic David Cameron sunt „în mare măsură simbolice” şi nu vor conta, potrivit aceleiaşi surse.

Taguri articol


12