Vameştii constănţeni au descoperit într-un container sosit din Dubai în Portul Constanţa Sud Agigea 1.000 de baxuri de ţigări „Marble”, despre care există suspiciuni că ar fi fost contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 8.403.160 lei (1.996.000 euro). Controlul a fost dispus după ce s-a solicitat redirijarea containerului către o firmă din Olanda. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare. Şi aceasta nu este singura captură a vameşilor constănţeni. Tot ieri, într-un container sosit din China, autorităţile au găsit 6.000 de pile de unghii contrafăcute care poartă însemnele firmei „Max Factor”. Dacă ar fi fost comercializate la preţul produselor originale, mărfurile respective ar fi valorat în jur de 51.000 de lei. Bunurile, care ar fi trebuit să ajungă la o firmă din România, au fost, de asemenea, reţinute de vameşi.