Ţigări de contrabandă la bordul unei nave

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ţigări de contrabandă la bordul unei nave

Eveniment 14 Iunie 2012 / 00:00 500 accesări

Comandantul unei nave care intenţiona să intre în Portul Constanţa este cercetat penal după ce la bord au fost descoperite, nedeclarate, 25.000 de ţigarete netimbrate. Poliţiştii de frontieră împreună cu vameşi şi lucrători ai Căpităniei Zonale Constanţa au efectuat, ieri dimineaţă, în jurul orei 03.00, controlul de intrare în ţară pentru o navă sub pavilion Panama care sosise în Portul Constanţa din direcţia Sierra Leone, ultima escală fiind în Grecia. Anchetatorii spun că la bordul navei „Venus N“ se aflau 23 de marinari, dintre care 21 de filipinezi, un grec şi un român. În urma controlului au fost descoperite, ascunse într-o magazie din prova navei, 25.000 de ţigarete netimbrate. Marfa, în valoare de 14.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Conform oamenilor legii, comandantul navei, un cetăţean filipinez, de 47 ani, va fi cercetat penal pentru săvărşirea infracţiunilor de deţinere, transport, preluare şi depozitare a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 de ţigarete sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.



12