Tîlhar condamnat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tîlhar condamnat

Eveniment 23 Aprilie 2009 / 00:00 655 accesări

Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursul formulat de tulceanul Prinţu Zlate, de 20 ani, împotriva sentinţei prin care a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru tîlhărie. Decizia instanţei este definitivă. Conform actului de inculpare, pe 9 ianuarie 2008, Prinţu Zlate a încercat să o jefuiască pe angajata unui bar din cartierul constănţean Tomis II. Oamenii legii spun că tînărul a intrat în jurul orelor 08.00 în localul „Andante”, aflat la parterul unui bloc de pe strada Mircea cel Bătrîn, a comandat o cafea şi a început să studieze terenul. După ce s-a convins că barmaniţa este singură, Prinţu Zlate s-a hotărît să acţioneze. S-a ridicat de la masă, a pus mîna pe un cuţit lăsat de angajata localului pe tejghea, s-a apropiat de tînără şi i-a pus lama la gît, cerîndu-i să-i dea toate încasările. Tînăra nu şi-a pierdut cumpătul şi a scos din casa de marcat suma de 400 de lei. Tîlharul a înşfăcat banii, dar a devenit neatent, iar barmaniţa a reuşit să apese butonul de panică, alertîndu-i astfel pe agenţii de pază ai firmei „Zip Escort”, care monitorizează localul „Andante”. Fără să bănuiască ce îl aşteaptă, Prinţu Zlate şi-a forţat norocul şi i-a cerut tinerei să îl ducă în încăperea în care este depozitată marfa, de unde a luat mai multe cartoane cu ţigări şi cîteva sticle cu băutură. În momentul în care se pregătea să părăsească barul, Zlate a dat nas în nas cu agenţii firmei de pază şi protecţie. Cînd i-a văzut, individul a aruncat pe podea cuţitul şi bunurile furate şi, într-o încercare disperată de a scăpa basma curată, s-a îndreptat spre ei rugîndu-i să-l salveze de barmaniţa care ar fi încercat să-l agreseze. Teatrul jucat de Zlate nu a păcălit însă pe nimeni. Tînărul a fost reţinut şi predat poliţiştilor Secţiei 1. În timpul audierilor, Zlate a negat acuzaţiile care i-au fost aduse şi a susţinut că agenţii de pază l-ar fi reţinut fără motiv. Cîteva ore mai tîrziu, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa au propus instanţei arestarea preventivă a lui Zlate pentru tîlhărie, iar judecătorii au emis pe numele tînărului mandat pe o perioadă de 29 de zile. Anchetatorii au stabilit că tînărul a mai dat două lovituri la sfîrşitul anului 2007 cînd, în noaptea de 4 spre 5 decembrie, el a încercat să fure mai multe bunuri dintr-o locuinţă din Constanţa, dar a fost suprins de proprietar. În aceeaşi noapte, după o oră şi jumătate, Zlatea intrat în recepţia hotelului „Cora”, de pe bd. Mamaia, s-a dus ţintă la recepţioneră, i-a pus un cuţit la gît şi a obligat-o să-i dea toate încasările, adică 1.100 lei. Pe parcursul procesului, judecătorii au înlocuit măsura arestării cu obligarea de a nu părăsi localitatea.



12