Un constănţean a ajuns la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, marţi noaptea, după ce a fost atacat în plină stradă de mai mulţi bărbaţi cu identităţi necunoscute. Agresorii l-au bătut măr şi i-au furat banii şi telefonul mobil. Poliţiştii Secţiei 3 spun că totul s-a petrecut în zona Capitol, din Constanţa, în timp ce Arman Iup, de 35 de ani, din Constanţa, se întorcea acasă după ce a băut într-un bar din zonă. În intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Tomis, bărbatul a fost ajuns din urmă de un grup de indivizi pe care nici nu a apucat să îi vadă pentru că s-au năpustit asupra sa şi au început să îl lovească. După ce l-au doborît la pămînt, l-au buzunărit şi i-au furat un telefon mobil şi o sumă de bani, între trei sute şi cinci sute de lei, după cum le-a spus păgubitul poliţiştilor. Întreaga scenă a fost privită de pe margine de cei care treceau prin zonă, fără ca nimeni să se implice şi să intervină. Totuşi, unul dintre martori a chemat Serviciul de Ambulanţă, iar persoana agresată a fost transportată la Urgenţă. Medicii spun că bărbatul a ajuns la spital cu o contuzie la genunchi şi un traumatism facial superficial, pentru care a primit îngrijiri de specialitate şi nu a rămas internat. Poliţiştii au deschis o anchetă şi, pe baza probelor adunate pînă în acest moment la dosar, încearcă să realizeze un cerc de suspecţi. Atunci cînd vor fi prinşi, făptaşii vor trebui să restituie prejudiciul şi să răspundă penal în faţa legii pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie.