Patru bărbaţi cu vîrste cuprinse între 20 şi 31 ani au fost audiaţi ieri, de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa, sub acuzaţia de tîlhărie. Anchetatorii spun că Florin Popa, din Agigea, a băut, miercuri seara, în compania unui amic, într-un bar din satul Lazu. În jurul orei 22.30, în local au intrat patru bărbaţi, toţi din Cumpăna, care l-au îmbrîncit şi l-au scos în faţa barului pentru a-i cere socoteală în legătură cu o datorie de 1000 de euro pe care o avea la unul dintre ei. Profitînd de faptul că tînărul era ameţit de alcool, cei patru atacatori l-au dus pe acesta pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, în spatele complexului comecial Sellgros unde au continuat să-l lovească şi să-l ameninţe. După aprox. jumătate de oră, cei patru indivizi şi-au abandonat victima, nu înainte de a-i lua din buzunare un telefon mobil şi suma de 50 lei. Pe baza datelor furnizate de victimă, poliţiştii din Cumpăna au efectuat descinderi la locuinţele celor patru agresori. Gheorghiţă Frăţilă de 31 ani, Gabriel Petre, de 23 ani, Mihai Chirilă, de 20 ani şi Cristian Sandu, de 27 ani, au fost conduşi la sediul poliţiei din Cumpăna pentru verificări. În timpul anchetei, cei patru au recunoscut că l-au agresat pe Florin Popa pentru a-l detemina să-şi plătească datoria. Pe baza probatoriului, poliţiştii au emis pe numele celor patru, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, iar astăzi se va decide asupra măsurii de arestare preventivă.