Timbaland se ţine de cuvânt: va lansa un album cu Michael Jackson

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Timbaland se ţine de cuvânt: va lansa un album cu Michael Jackson

Monden 11 Martie 2014 / 00:00 493 accesări

Un fragment dintr-un ”nou” cântec înregistrat de Michael Jackson, produs de Timbaland după moartea megastarului, a apărut weekend-ul trecut pe internet. Proiectul producătorului muzical Timbaland de a lansa un nou album postum marca Michael Jackson începe să dea roade. Un fragment de 67 de secunde dintr-un nou cântec, ”Slave To The Rhythm”, înregistrat de megastar înainte de moartea sa, în 2009, a fost difuzat pe platforma Soundcloud, vineri, însă a fost retras apoi, duminică, informează site-ul revistei ”New Musical Express”.

Acest cântec, dominat de vocea lui Michael Jackson şi de ritmurile unui sintetizator, nu are nicio legătură cu single-ul omonim lansat de Grace Jones în anul 1985, care a ajuns până pe locul al 12-lea în topul britanic. Producătorul muzical Timbaland a confirmat în septembrie 2013 că va produce un album cu o serie de piese interpretate de Michael Jackson, înregistrate de celebrul artist american înainte de moartea sa, dar care nu au fost niciodată lansate. ”Am multe cântece cu Michael Jackson care nu au fost lansate. Să produc un album al lui ar însemna să îmi completez moştenirea muzicală”, afirma acesta.

După decesul lui Michael Jackson, singurul album postum oficial, conţinând cântece nelansate de megastar, a fost ”Michael”, apărut pe piaţă în 2010. Acel album a inclus duete ale regelui neîncoronat al muzicii pop cu artişti de renume, precum Akon, 50 Cent şi Lenny Kravitz şi colaborări cu producători importanţi precum Teddy Riley şi Tricky Stewart.

Taguri articol


12