Romfilatelia sărbătoreşte un deceniu de la aderarea ţării noastre la NATO prin lansarea, miercuri, a emisiunii aniversare de mărci poştale „10 ani de la aderarea României la NATO”. În urmă cu 10 ani, pe 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare, iar pe 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia arborării drapelului ţării noastre în faţa Cartierului General al NATO din Bruxelles, un eveniment istoric care a marcat intrarea ţării noastre într-o nouă etapă. La moment aniversar, profilul României în NATO reflectă continuitate, coerenţă şi dinamism în susţinerea intereselor naţionale, constituind principalul furnizor de securitate pentru ţara noastră şi reprezentând cel mai important cadru de dialog şi cooperare transatlantică în acest domeniu. Acest moment istoric, de politică externă şi importanţă naţională, este marcat de Romfilatelia prin emisiunea aniversară de mărci poştale "10 ani de la aderarea României la NATO", alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 9,10 lei şi un plic „prima zi“. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre şi coliţa dantelată. Începând de mâine, emisiunea de mărci poştale "10 ani de la aderarea României la NATO" va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.