“Timiditate” de 0,06 bani a leului în faţa euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Timiditate” de 0,06 bani a leului în faţa euro

Economie 05 Noiembrie 2008 / 00:00 435 accesări

Leul s-a apreciat sub un ban, ieri, conform ratei de referinţă calculată de BNR, cu 0,06 bani mai jos faţă de ziua anterioară, la 3,6838 lei/euro. Tranzacţiile au variat între un maxim de 3,7110 lei/euro, nivel atins în prima jumătate de oră de la deschidere a pieţei, şi un minim de 3,6800 lei/euro. Leul a închis ziua la o paritate de 3,6820 unităţi/euro. Ratele dobînzilor de referinţă publicate de băncile comerciale s-au situat, ieri, sub plafonul impus de BNR pentru limitarea dobînzilor la sumele plasate (ROBOR), de 17,81% pentru toate scadenţele. Pentru depozitele cu scadenţa la o zi, două zile şi o săptămînă, ratele erau de 14,05 - 17,78%, iar la închidere, pe piaţa monetară, dobînzile pentru plasamentele pe termen foarte scurt se plasau la 15-25%. Pe piaţa internaţională de schimb, euro s-a apreciat, ieri, cu 1,5% faţă de dolar şi cu aproape 2% faţă de moneda japoneză, întrucît analiştii au considerat drept pozitivă pentru economie perspectiva reducerii dobînzii de politică de către Banca Centrală Europeană.

Taguri articol


12