Noul an nu va mai găsi campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, în aceeaşi formulă. Doi dintre componenţii echipei care au fost folosiţi foarte puţin în acest sezon, extrema Mihai Timofte (30 ani) şi pivotul ceh Martin Prachar, acesta din urmă împlinind 30 de ani chiar ieri, vor fi împrumutaţi până la finalul campionatului la Ştiinţa Bacău, însă nu vor putea evolua în partida cu HCM. „În vară le expirau contractele celor doi jucători, astfel că am fost de acord să îi împrumutăm la Bacău. Ne gîndim şi la achiziţii. Ne dorim doi jucători, un inter dreapta şi un centru. Ambii sunt străini şi de valoare, însă ar putea ajunge la noi şi în funcţie de stabilitatera financiară care va exista la club“, a declarat directorul executiv al HCM, Nurhan Ali. „Momentan, pe mine nu m-a contactat nimeni de la Bacău, însă nici nu ar fi putut face acest lucru înainte de a disputa cu HCM, pentru că sunt jucător sub contract. Nu aş refuza Bacăul dacă condiţiile vor fi la fel de bune ca la Constanţa şi dacă transferul va fi benefic pentru toate părţile. Poate voi avea şi şansa de a juca mai mult la Bacău“, a explicat situaţia sa extrema Mihai Timofte. În altă ordine de idei, oficialii HCM-ului doresc să înainteze o cerere către Federaţia Română de Handbal (FRH) prin care vor solicita ca internaţionalii constănţeni să nu mai participe la partidele amicale ale Naţionalei. „Avem un retur foarte greu şi sper că federaţia va înţelege acest lucru. După alegerile din 28 decembrie vom înainta această solicitare a noastră“, a afirmat Nurhan Ali.
SĂRBĂTORI FERICITE SUPORTERILOR. „Mulţumesc tuturor iubitorilor handbalului masculin şi le doresc Sărbători Fericite, multă sănătate şi în 2010 tot ceea ce îmi doresc mie să realizeze şi ei. Pe plan sportiv mi-aş dori să am linişte din punct de vedere al rezultatelor şi o stabilitate financiară, aşa cum a fost şi până acum. Fără aceasta nu poţi obţine performanţă. Calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor este un obiectiv pe care sperăm să îl îndeplinim şi să fim prima echipă din România care reuşeşte acest lucru“, a încheiat Nurhan Ali.