SURPRIZE CULTURALE La început de primăvară, Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” captează interesul publicului constănţean cu o mulţime de surprize culturale. Pentru a doua săptămână a lunii lui Mărţişor, instituţia de la malul mării a pregătit un program variat de spectacole, care include nu mai puţin de patru evenimente - dintre care şi unul cu intrare liberă - organizate în cadrul proiectului „Timp liber pentru cultură”.
„SEARĂ CAMERALĂ” Constănţenii sunt aşteptaţi, astăzi, la ora 19.00, în foaierul teatrului, la o „Seară camerală”. Soliştii recitalului sunt Mitică Feraru - vioară, şef secţie orchestră la TNOB şi Daniel Sărăcescu - pian, conferenţiar la Universitatea „Ovidius”.
„MARUSSIA - DIN SUFLETUL RUSIEI” Spectacol plin de farmec, ce aduce în atenţia publicului atmosfera muzicală din filmele clasice ruseşti, „Marussia - Din sufletul Rusiei” revine în sala TNOB, mâine seară, de la ora 19.00. Bucurându-se de mare succes la Constanţa, încă de la premiera din 2011, de pe scena Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, „Marussia” revine în programul TNOB, cu un repertoriu muzical foarte popular şi îndrăgit de publicul larg. Spectacolul se va desfăşura sub bagheta dirijorală a maestrului Lucian Vlădescu din Bucureşti.
„SPĂRGĂTORUL DE NUCI” Superba poveste a „Spărgătorului de nuci” le va fi spusă constănţenilor în paşi de dans, sâmbătă seară, de la ora 19.00, pe scena teatrului, de artiştii Companiei de Balet din cadrul instituţiei. Balet plin de culoare şi dinamism, „Spărgătorul de nuci”, în inconfundabilele acorduri ceaikovskiene, va aduce în prim-plan doi solişti de renume, Horaţiu Cherecheş şi Aliss Tarcea. În rolurile Spărgătorul de nuci şi, respectiv, Marie, aceştia vor ţine publicul în suspans, prin coregrafia spectaculoasă, plină de elemente tehnice acrobatice cu grad înalt de dificultate. Coregrafia spectacolului îi aparţine lui Gheorghi Kovtun, iar scenografia este semnată de Natalia Kornilova.
INTRARE LIBERĂ LA „TOSCA”! Suita spectacolelor săptămânii se încheie, duminică, la TNOB, cu un eveniment la care intrarea este gratuită, în limita celor 400 de locuri din sală. Este vorba despre capodopera pucciniană „Tosca”, programată de la ora 19.00, care va aduce pe scena teatrului atât interpreţi constănţeni, cât şi invitaţi din Bucureşti şi Japonia. Astfel, soliştii vin din Ţara Soarelui Răsare, Setsuko Iizuka şi din Bucureşti, Alfredo Pascu şi Ştefan Ignat, precum şi de la TNOB „Oleg Danovski”: Laurenţiu Severin, Constantin Acsinte, Doru Iftene, Marius Eftimie, Mihaela Ionescu. Dirijor va fi maestrul Gheorghe Stanciu. Biletele pentru spectacole - cu excepţia celui de duminică, oferit gratuit publicului constănţean - au preţurile cuprinse între 15 şi 50 de lei, în funcţie de dispunerea locurilor în sală. Tichetele se pot achiziţiona de la Casa de bilete din incinta teatrului.