Urechilă are timpanul fin. Aude tot. Ce-i drept, pricepe puţin. Pentru Urechilă, după cum se înţelege de la sine, urechea reprezintă instrumentul său de bază. Ca guvernant de soi, Urechilă conduce ţara după ureche, chiar dacă nu are una muzicală. Ca politician, acţionează după cum bate vîntul. Iese în drum şi îşi scuipă în palme, după care, conform unui ritual personal, o lasă la zvîntat. Chipurile, aşa vede dumnealui de unde bate vîntul! În acest scop, există o metodă mult mai eficientă. Faci contra vîntului. Cu timpanul său fin, Urechilă ascultă doar ceea ce-i place lui cel mai mult. De pildă, raportări festiviste, ode şi poezii. Cînd ţara este guvernată după ureche, aşa cum se întîmplă acum, înseamnă că avem în fruntea noastră nişte urechişti, care, fapt evident, bat toba pe uscat. Mai nou, conform unor păreri savante, sîntem o ţară muribundă. În această stare, un anume domn nu vrea să o conducă. Fiind muribundă, roiesc în jurul ţării doar urechişti cu timpanul fin. Fac exerciţii de oratorie. Îşi dau cu presupusul. Evident, ca toţi marii părerişti ai naţiunii. Ţara a rămas fără puls şi nimeni nu o mai doreşte! Te cred şi eu, cine nu ar vrea să fie preşedinte de-a gata! Dar, fraţilor şi cumnaţilor, cine a pus România pe cric? Nu cumva urechiştii cu auzul lor prea fin? Guvernul arată ca un foişor de unde sînt lansaţi paraşutişti aflaţi în practică. Dacă te uiţi spre clădirea instituţiei amintite, indiferent din ce punct priveşti, vezi doar urechi scoase pe geam. Nişte fanfaroni. Ţara moare de foame şi unii ridică monumente închinate lenei. Se bagă mii de euro în scene demontabile. Scroafa e moartă în coteţ şi unei ministrese îi arde de festivaluri de doi lei! De ce nu organizează un festival al foamei şi al disperării românilor de pretutindeni? În cadrul timpaniadei naţionale, Ministerul Turismului a devenit un minister de lux. Elena îşi ia oglinzi pentru propria sa imagine. Ca politician cu timpanul fin, se răsfaţă. Asta e soarta celor care, cu prilejul botezului, au făcut în scăldătoarea politichiei! Sîntem tot timpul la răscruce de drumuri. E locul preferat al celor care ne conduc după cum bate vîntul. Unii dau cu banul, alţii ghicesc în bobi. Cu alte cuvinte, iau decizii la întîmplare. Nu au o ştiinţă sau o logică la bază. Se bazează doar pe simţurile lor animalice. De altfel, se comportă ca atare, ca şi cum am fi în junglă. Sînt şi alţi politicieni cu timpanul fin care îşi fac mendrele pe spatele nostru. Acum, mda, au ajuns la Bruxelles, cu “furculisionul” din dotare şi cu fiţe de parlamentar european! Ţara arde şi guvernanţii se scobesc cu beţişoare în urechi. Într-un fel sau altul, combat dopurile de ceară. În loc să combată criza… Este evident că nu au soluţii. Mult mai important este timpanul lor fin. Ca să-l protejeze, stau cît mai departe de popor. “Ce vrea şi ăştia?” Se scobesc în urechi şi se uită plictisiţi la flămînzi, repetînd de zor aceeaşi întrebare: ”Ce vrea şi ăştia?”