Tot mai multe persoane îşi pierd viaţa sau ajung pe patul de spital pentru că aleg să traverseze neregulamentar şi fără să se asigure, deşi uneori „zebra” se află la numai câţiva metri distanţă. Pentru a preveni accidentele rutiere care au drept cauză indisciplina pietonală, poliţiştii de la Rutieră au organizat, miercuri, mai multe acţiuni în judeţul Constanţa. Echipajele de poliţie s-au aflat pe bulevardele Aurel Vlaicu, Alexandru Lăpuşneanu, Mamaia, 1 Mai, dar şi pe strada Cumpenei. De asemenea, oamenii legii au acţionat în localităţile Ovidiu, Murfatlar şi Mangalia. Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au dat 491 de amenzi, valoarea totală a acestora ridicându-se la 86.670 de lei. Cele mai multe dintre sancţiuni (392) i-au vizat pe pietonii care au traversat strada la întâmplare, fără să se gândească un moment că îşi pun viaţa în pericol. De asemenea, oamenii legii au amendat 58 de şoferi care nu purtau centurile de siguranţă. Poliţiştii au mai reţinut opt permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare. “Traversaţi strada numai pe marcajul pietonal şi pe culoarea verde a semaforului. Evitaţi să traversaţi prin locuri nepermise, deoarece timpul pe care îl economisiţi vă poate costa viaţa! Evitaţi să treceţi strada în fugă şi nu vă angajaţi în traversare prin spatele autovehiculelor oprite”, le recomandă poliţiştii tuturor pietonilor.