Timpul petrecut în spaţiu modifică structura ADN-ului uman, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat pe astronauţi gemeni identici, de cercetătorii Agenţiei spaţiale americane (NASA), relatează independent.co.uk.

Gemenii identici Scott şi Mark Kelly au petrecut un an în medii diferite, în timpul acestui studiu care a avut ca scop o mai bună înţelegere a efectelor spaţiului asupra corpului uman. Mark Kelly a rămas pe Pământ, în timp ce Scott Kelly a petrecut mai mult de un an la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Scott Kelly a revenit pe Pământ în martie 2016, la capătul a 340 de zile petrecute pe ISS, aceasta fiind cea mai lungă misiune spaţială efectuată de un om. La începutul acestui studiu, gemenii avea 50 de ani.

Rezultatele cercetării au arătat că, în anumite aspecte, starea sănătăţii nu este afectată major de o călătorie în spaţiu.

Însă, specialiştii de la NASA au fost, printre altele, atenţi la felul în care îmbătrâneşte o persoană care petrece un timp în spaţiu. Telomerii, acele mici "căciuli" poziţionate la capetele fragmentelor de ADN, au rolul de a proteja cromozomii în faţa procesului de degradare şi, deci, să împiedice astfel o pierdere de informaţie genetică. De fiecare dată când o celulă se divide, lungimea telomerului devine mai mică, până când celula respectivă nu mai poate să se dividă. Acesta este un fenomen care poate fi rezumat printr-un singur cuvânt: îmbătrânire.

Cercetătorii au observat că telomerii lui Scott s-au lungit în timpul petrecut în spaţiu, o descoperire care i-a şocat. Ei au descoperit însă că telomerii s-au lungit dramatic din nou când astronautul a revenit pe Terra. În timp ce majoritatea telomerilor şi-au revenit la normal în timp, Scott Kelly are acum un număr mult mai mic de telomeri scurţi decât înainte de sejurul pe ISS, fapt care sugerează că mediul spaţial este asociat cu procesul de îmbătrânire.

Studiul mai arată că efectele unui sejur de un an în spaţiu sunt similare cu cele ale expunerii la un mediu stresant. Au existat schimbări la nivelul florei intestinale a lui Scott Kelly, însă activitatea corpului i-a revenit la normal la şase luni după întoarcerea pe Pământ.

"Având în vedere că majoritatea variabilelor sănătăţii umane şi biologice au rămas constante sau şi-au revenit la normal, după o misiune în spaţiu de 340 de zile, aceste date sugerează că, în mare parte a cazurilor, se poate menţine o stare a sănătăţii umane bună în timpul sejurului spaţial", scriu autorii acestui studiu.

Diferenţele dintre gemeni au fost măsurate prin intermediul mostrelor de sânge, datelor fiziologice şi prin evaluarea abilităţilor cognitive. Mostrele de sânge au fost colectate la un interval regulat, pe parcursul unei perioade de 25 de luni.

Printre transformările remarcate de cercetători în corpul lui Scott Kelly s-au numărat îngroşarea nervului optic şi un declin al funcţiilor cognitive. Au existat şi schimbări legate de sistemul imunitar, însă 90% dintre funcţii au revenit la normal la aproximativ şase luni după întoarcerea pe Pământ.

"Sunt schimbări dramatice, sunt mii de de gene care se transformă şi molecule care se schimbă când cineva merge în spaţiu", a spus doctorul Mike Snyder, de la secţia de medicină a Universităţii Stanford, SUA. "Cred că este încurajator să afli că, atunci când te întorci pe Pământ, lucrurile vor fi predominant la fel", a mai spus acesta.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că rezultatele studiului îi pot ajuta să efectueze predicţii asupra problemele de sănătate care pot apărea în timpul misiunilor lungi, mai ales că NASA se pregăteşte de misiuni cu echipaj uman pe Marte.

"Dacă ştim la ce să ne aşteptăm, putem anticipa problemele de sănătate de care se pot lovi astronauţii. Ne putem asigura că medicamentele necesare şi alte remedii le sunt puse la dispoziţie în timpul sejurului", a declarat medicul Andy Feinberg, de la Universitatea Johns Hopkins din SUA.