“Scumpa mea mamă, află despre mine că mă descurc bine şi din suflet teş ruga să nu mai duci grij mea căci viaţa mea nu mai e grea înainte cum iera şi mai vreau Mamă săţi spun că trăesc un trai mai bun. Mamă te rog nu dispera că asta e soarta mea şi din inimă te rog tot la tine mă întorc şi atunci om vedea cum se decie soarta…”
Am redat mai sus, în forma sa originală, un fragment din scrisoarea pe care un tînăr din localitatea Lumina a expediat-o mamei sale în anul 2006, dintre munţii de gunoaie ai oraşului italian Milano. Nu era un tînăr turist român, ci doar o biată victimă a traficanţilor de carne vie, cei care l-au transportat în “Cizmă” pentru a-l obişnui cu meseria de “cerşetor”. Marius are mîna dreaptă amputată din umăr, iar faptul că unii conaţionali ai noştri au vrut să se folosească de acest sever handicap al său pentru a obţine bani apare cu atît mai revoltător.
Din 2000 pînă în prezent, Marius F. spune că a fost dus în Occident pentru a practica cerşetoria, de două filiere de traficanţi de carne vie, coordonate de clanuri de rromi din Medgidia, respectiv Lumina. Cum a înflorit acest fenomen la malul Mării fără ca serviciile secrete, procurorii sau poliţiştii să afle de existenţa lor ar urma să ne-o dezvăluie rapoartele ulterioare ale Uniunii Europene, cea care nu-şi doreşte ca aderarea României să “exporte” criminalitate organizată în spaţiul comunitar. Prima oară, Marius a fost arestat pe o autostradă din Germania, împreună cu un alt cerşetor şi cu doi indivizi care erau “muşchii” ce trebuia să îl supravegheze “la muncă”, în Franţa. La a doua “plecare”, tînărul constănţean a fost returnat în ţară, în urma unei razii a carabinierilor într-o suburbie sărmană a oraşului italian Napoli, după ce “muncise” trei luni. Povestea peregrinărilor lui Marius F. are un pitoresc care, dacă nu ar exista tragismul unei întregi generaţii de tineri cu handicap, ar putea să apară drept abstract. Cei care îndrăznesc să vorbească despre iadul instaurat de reţelele de trafic de carne vie pentru victimele lor sunt puţini, amploarea fenomenului este nerecunoscută de autorităţi, iar condamnările definitive pronunţate de judecătorii români pentru coordonatorii acestor reţele aproape că nu există, ca şi cum izolarea periculoşilor infractori cade exclusiv în sarcina magistraţilor europeni. În rest, declaraţiile lui Marius pentru cotidianul “Telegraf” nu mai au nevoie de comentarii.
Capturaţi de poliţia germană, returnaţi în ţară
“Aproximativ în anul 2000, respectiv 2006, am fost plecat pe 2 filiere de cerşetorie în statele Italia (Milano), respectiv Franţa (unde n-am apucat să cerşesc, deoarece am fost arestat). Menţionez că una din filiere este din Medgidia (poreclit Piştoce, cu fratele său Milli), iar cealaltă e condusă de unul Robert (care mai are fete ”la produs”, maşini) care stă prin cartierul de la fabrica \"Munca\". Am plecat în Franţa pe traseul România-Ungaria - pe un pod lung de patru benzi, am intrat într-o pădure, mergeam cu un BMW 525 pe injecţie, cumpărat din Praga de Robert, iar în maşină eram eu - fără braţ, unul fără picior - care stătea în portbagaj şi încă doi oameni - ”muşchii” care trebuia să ne supravegheze pe noi. Am traversat pădurea, am aşteptat să se schimbe tura la vameşii germani - am trecut ”blat” cu maşina, apoi, după cîţiva kilometri, ne-a blocat două jeep-uri pe autostradă. Noi trebuia să ajungem la Paris, la cerşit. Ne-a reţinut un echipaj german ca să ne ceară permisul, iar cînd au văzut că nu ştiam germană şi că aveam permis românesc, ne-a pus cătuşe, ne-a dus la Poliţia de Frontieră şi ne-a dat cîte un sandwich. Ne-a dus a doua zi la Judecătorie, ne-a întrebat ”Doreşti să fie anunţat cineva că eşti aici?” şi i-am spus ”Cu ce m-ar ajuta?”. Le-am zis că noi ne întîlnisem în Praga. Ne-a dus în lagăr la Berlin, erau numai bulgari, era şi un englez fără dinţi în gură. Seara făceam duş, venea mîncarea sigilată, aveam sală de destindere, era bine. Am stat o săptămînă acolo. Au venit nişte pocăiţi, ne-au adus şi pachete. Mi-a dat şi o ciocolată şi am pus-o \"blat\" ca să o duc acasă. Din partea statului german ne-a dat cîte un pachet de ţigări înainte de urcarea în avion (pentru repatriere - n.n.). Am coborît pe Otopeni, acolo ne-am despărţit. Menţionez că nu mai reţin data exactă a acestui drum.”
Cu traficantul Piştoce la drum, spre gunoaiele italiene
„La al doilea drum, pe 6 octombrie 2006, am fost la Poliţia de Frontieră Nădlac - eram cu Piştoce în maşină (un Volkswagen Break) şi mai erau încă două maşini (Mili a venit mai tîrziu). Am plecat de la Medgidia (pe Piştoce îl cunoscusem printr-unul din Medgidia, ne întîlnisem la gara Constanţa, m-a servit cu ţigări bune şi mi-a zis că într-o lună îmi iau autoturism de lux în Italia, dacă merg acolo, apoi ne-am despărţit)... Conform regulii lor, am folosit proteza (ca să dau impresia că am două braţe), să nu dăm de bănuit la trecerea graniţei. Piştoce e doar un \"locotenent\" al capului-mare, unu Jean, care avea maşini microbuze, asigurări etc. şi Piştoie zicea că el şi-a girat casa către Jean, pentru a avea transport (către Occident - n.n.). Am mers drept mereu, pînă am intrat în Italia. Nici de urinat nu am oprit, foloseam bidoane. Am ajuns la Milano, la margine, era acolo un şantier în lucru şi era gunoi de doi metri înălţime, şi sub doi pomi, ţiganii aveau cazemate cu corturi. La cap de linie (linia de transport public călători - n.n.). Aveam mai mulţi oameni cu handicap acolo (era unul fără braţul stîng, Costel, care cerşea la Semaforul Mare, la trecerea în Milano, ăla fără 60-80 de euro zilnic, nu se întorcea).
Nu puteam fi prieteni că ne-ar fi bănuit că împărţim banii. Jean avea acolo printre noi un paznic, un ţigan. Eu cerşeam lîngă un supermarket (pe linia 52), fiecare era cu semaforul lui. Eu aduceam puţin, 10-15-20 euro, îmi dădeau italienii mărunţiş, foarte puţine bancnote. Ţiganii erau nemulţumiţi, acel Mili zicea că a investit în mine şi că nu îşi scoate banii. În prima lună am strîns vreo 680 de euro care le-am dat lor. Odată, a venit carabinierii (la o săptămînă de la sosire), ne-a dus la chestură, mi-a făcut poze şi mi-a luat amprente (era 10.00 dimineaţa). Eram în celulă cu încă 4 inşi, cînd am văzut că ăştia (carabinierii - n.n.) le dădea drumul după ce le făcea fotografii şi am acceptat şi eu să-mi facă poză. M-am întors la ţigani, am mai stat puţin şi le-am zis că vreau să mă întorc (în ţară - n.n.). Mi-a dat Piştoce 10 euro şi am mai luat un casetofon, mi-a plătit şi drumul, 100 euro.”