La Mangalia, în prima zi de toamnă, se numără... tinerii actori, care, anul acesta, trebuie să facă faţă nu doar exigenţelor juriului, ci şi superstiţiilor legate de cifra 13, care reprezintă numărul de ediţii la care a ajuns Gala „Hop”. Deschiderea oficială a avut loc, ieri, la Casa de Cultură din Mangalia, în prezenţa distinsului juriu alcătuit din coregraful Florin Fieroiu, actorii Virginia Mirea şi Marius Manole, criticul de teatru Sorin Crişan şi regizorul Felix Alexa şi a numeroşi artişti, directori şi critici de teatru, care, pe parcursul celor patru zile de festival, au posibilitatea să urmărească, să analizeze, să dezbată, să aleagă dintre tinerele prezenţe artistice din concurs. Directorul artistic al Galei „Hop”, Cornel Todea, a apreciat nivelul de pregătire a tinerilor actori, dar şi calitatea textelor, manifestându-şi încrederea pentru reuşita ediţiei cu numărul XIII a evenimentului.
Prima seară de concurs s-a deschis cu recitalul actoricesc susţinut de cinci din cei 24 de actori admişi, anul acesta, la secţiunea Individual a Galei Tânărului Actor „Hop” şi a continuat cu prezentarea a două mini-piese intrate în concurs, la secţiunea Spectacole.
Cea de-a doua zi a Galei Tânărului Actor „Hop” debutează, astăzi, de la ora 10.00, cu atelierul de mişcare „Alteritate”, susţinut de coregraful Florin Fieroiu, un exerciţiu util pentru a ţine emoţiile în frâu. Concursul continuă şi mâine, la fel ca şi în celelalte două zile de competiţie, de la ora 17.30. La secţiunea Individual, Diana Buluga, Tudor Aaron Istodor, Ingrid Robu, Simona Năstase, Radu Tudor şi Cristina Bodnărescu vor încerca să convingă juriul de calităţile lor actoriceşti. Prin „focul” emoţiilor vor trece şi Diana Cavallioti şi Andreea Vasile, care vor prezenta, de la ora 21.00, spectacolul „Women in motion”, de Donald Margulies, dar şi Radu Homiceanu, Mihail Onaca, Raluca Uzunov, care, de la ora 21.40, vor evolua în „Exit”, o piesă după Eric Bogosian, în regia Marei Opriş.
Concursurile vor continua până sâmbătă, în ultima zi a galei, iar emoţiile vor fi cu atât mai mari pentru cei şase tineri actori: Oana Ianuli, Delia Riciu, Vlad Udrescu, Alexandra Blejan, Teodor Ghiţă şi Diana Croitoru, care vor evolua în faţa juriului cu doar câteva ore înainte de festivitatea de premiere. Gala laureaţilor va fi precedată, de la ora 19.30, de un concert susţinut de Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu, precum şi de Sorin Romanescu - „More than 10 Meters of Wire”.
Organizatorii galei sunt: UNITER, Primăria Mangalia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio, cu sprijinul Casei de Cultură Mangalia. Coproducătorul evenimentului este Societatea Română de Televiziune - TVR Cultural, proiectul cultural fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.